Aurelian Pavelescu, suspendat din PNŢCD

Biroul Naţional de Conducere (BNC) al Partidului Naţonal Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), întrunit astăzi, 1 iunie în Bucuresti, a hotărât cu unanimitate de voturi (10 din 10), suspendarea lui Aurelian Pavelescu din funcţia de Preşedinte al PNŢCD.

Această decizie vine ca urmare a crizei grave de legitimitate a acţiunilor întreprinse de Aurelian Pavelescu în interiorul Partidului.

În esenţa, preşedintele PNŢCD este acuzat de subminarea autorităţii forurilor superioare de conducere ale partidului prin luarea de măsuri abuzive fără consultare şi aprobare a conducerii.

În particular, preşedintele suspendat s-a substituit în repetate rânduri competenţei şi autorităţii Biroului Naţional de Conducere (BNC) în situaţii cum ar fi:

1. Negocierea de contracte care privesc patrimoniul partidului fără înştiinţarea, consultarea şi aprobarea BNC: închirierea spaţiului din incinta sediului central al Partidului pentru activităţi lucrative fără acordul BNC şi fără a da socoteală de fondurile incasate;

2. Emiterea unei hotărâri de evacuare a Sediului Central fără consultarea BNC;

3. Refuzul repetat de a prezenta în scris Raportul anual de gestiune cu situaţia financiară a partidului.

4. Cedarea sediului PNŢCD Sector 4 fără acordul BNC.

5. Instaurarea unui climat de teroare in partid prin excluderi şi decizii abuzive, cum ar fi stabilirea unor conduceri interimare la nivelul oricarei organizaţii ai cărei lideri au păreri diferite de cea a lui Aurelian Pavelescu.

BNC-ul care a luat decizia de suspendare este organul legitim de conducere al partidului, atât potrivit prevederilor statutare, cât şi datorită înscrierii acestui for de conducere în Registrul Partidelor Politice de pe lângă Tribunalul Bucureşti (niciuna dintre modificările acestui for aduse prin intervenţiile unilaterale ale lui Aurelian Pavelescu nefiind nici staturare şi nici înregistrate în registrul mai sus menţionat).

În acest sens, precizăm că Aurelian Pavelescu a ratat înregistrarea modificărilor statutului la Tribunalul Bucureşti, fapt care conduce la nulitatea Congresului care a avut loc pe 20 aprilie 2013 la Piteşti.

Avem nevoie de partide care să facă un alt fel de politică în România, o politică a principiilor şi a regulilor, nu politica bunului plac, ne trebuie o politică a dialogului şi nu una a excluderilor, pe scurt, o politică a unei Românii europene pe care PNŢCD o poate desăvârşi împreună cu partenerii din dreapta eşichierului politic românesc.

Sandra Pralong

CATRE PARCHETUL DE PE LANGA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

DOMNULE PROCUROR GENERAL,

Subscrisul Partidul National Taranesc Crestin Democrat – PNTCD, cu sediul in Bucuresti, Bd. Carol I, nr. 24, sect. 2, prin Presedinte Aurelian Pavelescu, in temeiul art. 221 C. proc. pen. formulam

PLANGERE PENALA

impotriva numitilor: LUPU VASILE, PRALONG SANDRA BUDIS, CHESOI TUDOREL, IANE LIVIU, POPA MARIAN, UNGUREANU AURA SPERANTA si altii, care urmeaza a fi identificati, pentru savarsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 286, art. 287, art. 289, art. 291 si art. 323 din C.pen., persoanele urmand a fi citate la adresa mai sus mentionata.

In fapt, la data de 1 iunie 2013 faptuitorii au organizat o intalnire in Bucuresti, Bd-ul Carol I nr. 34 – 36, sect. 2 (fostul Hotel Modern), pretinzand ca s-ar fi intrunit Biroul National de Conducere al PNTCD. Aceste persoane nu au calitatea de membri ai partidului si nici calitatea de membri ai BNC, iar intalnirea nu s-a desfasurat in cadrul statutar si nici in sediul partidului, nefiind realizate procedurile statutare, toate aceste proceduri fiind cuprinse in mod obligatoriu in Registrele interne ale partidului.

La aceasta intalnire au fost votate de persoane fara calitate asa-zise Hotarari ale BNC, printre care si aceea de suspendare din functie a Presedintelui partidului, Aurelian Pavelescu, prin realizarea de acte intocmite prin savarsirea infractiunilor mentionate mai sus, falsul de stampila, fals intelectual, uz de fals, asocierea in vederea savarsirii de infractiuni. Aceste acte au fost intocmite in numele partidului, folosindu-se antetul partidului si au fost transmise catre intreaga medie, fiind preluate de televiziuni, ziare sau agentii de presa. Presedintele partidului este ales exclusiv de Congres si nu rapunde politic , iar persoanele aratate mai sus nici nu fac parte dintr-un asemenea for inferior, for care nu s-a intrunit la 1 iunie 2013 la Hotel Modern. Presedintele PNTCD este ales de Congres si nu poate fi demis decat de Congres, aceasta situatie regasindu-se in Statutele tuturor partidelor din Romania.

In acelasi timp, au fost produse prin fals acte privind convocarea unui asa-zis Congres Extraordinar al partidului. Va rugam sa solicitati aceste inscrisuri, care nu sunt in posesia partidului, dar care au fost realizate la aceasta intalnire, fiind semnate in fals.

Faptuitorul LUPU VASILE si-a insusit  functia de Presedinte Interimar, functie inexistenta in Statutul partidului. Urmeaza a fi cercetat si pentru infractiunea prev. si ped. de art. 240 C.pen. – uzurpare de calitati oficiale.

Persoana care a ajutat la transmiterea acestor acte si informatii a fost PRALONG SANDRA BUDIS, care si-a asumat astfel intreaga intreprindere infractionala prin complicitate. Aceasta nu este membru PNTCD si nu are nicio calitate sa transmita presei acte ale partidului.

Va informam ca PNTCD este partid parlamentar, se afla angajat intr-o alianta importanta, aceste actiuni infractionale.

Faptuitorii nu au calitate de membrii ai partidului, urmand ca organul de urmarire penala sa solicite inscrisurile doveditoare din partea acestora.

In fapt, conducerea nationala a PNTCD a fost aleasa la Congresul Ordinar al partidului care a avut loc la Pitesti la 20 aprilie 2013, lucrarile acestui congres fiind depuse in instanta, fiind format la Tribunalul Bucuresti, Sectia a V-a Civila Dosarul nr. 18880/3/2013, conducere reprezentata de Presedinte Aurelian Pavelescu. Presedintele Aurelian Pavelescu a fost reconfirmat in functie, fiind si singurul Presedinte inscris la Registrul partidelor in urma Congresului Extraordinar din 17 iulie 2010 de la Bucuresti.

Competenta de solutionare a Plangerii este a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, aceasta fiind atrasa de calitatea de avocat a faptuitorilor LUPU VASILE (Baroul Iasi) si UNGUREANU AURA SPERANTA (Baroul Bucuresti).

Va rugam sa solutionati prezenta Plangere cu celeritate.

PRESEDINTE PNTCD,

AURELIAN PAVELESCU

D-lui Procuror General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti

Pe larg:

http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/200192-Aurelian-Pavelescu-suspendatdin-functia-de-presedinte-al-PNTCD.html

http://www.mediafax.ro/politic/pavelescu-suspendat-de-la-sefia-pntcd-de-gruparea-lupu-ameninta-cu-plangerea-penala-10918241

http://www.gandul.info/politica/razboi-pe-mostenirea-lui-coposu-conducerea-de-la-modern-l-a-suspendat-din-functie-pe-presedintele-pntcd-reactia-acestuia-le-fac-plangere-penala-sunt-influentati-de-usl-10918058

UPDATE Aurelian Pavelescu într-o postare pe siteul de socializare Facebook:

Citesc ce a inteles presa din scandalul declansat de Lupu si constat lipsa totala de profesionalism a multora dintre jurnalisti. Vor numai senzational, can-can, scandal, conflict, nicio intentie de a informa corect, de a face analiza. In Cotidianul unul spune ca PNTCD trebuie desfiintat de nimeni altul decat de Procurorul General Nitu, fara sa aiba habar despre ce s-a intamplat in partid, de faptul ca procedurile au fost realizate, ca nu suntem in tara lui Papura-Voda (sau chiar suntem, adica sunt, ei!), altii delireaza ca

Presedintele unui partid poate fi suspendat la carciuma prin declaratii de presa. Asa s-a intamplat si in anii 90. Va amintiti? Nu ne comparam nicicum, dar partidul a fost destructurat de presa securitatii, iar Corneliu Coposu a fost atacat acasa cu sticle incendiare de populatia manipulata! Nu exista limite. Eu sunt obisnuit. Asa au facut jurnalistii si cu Ciorbea si cu Radu Sarbu, 4 ani ca sunt Presedinti ai PNTCD, ca sunt mai multe partide, aripi etc. Atunci cand s-a clarificat, nimic… Nicio scuza, nicio parere de rau pentru raul imens pe care l-au facut, ce le pasa? Acum, tot ei, spun: unde este dreapta morala, unde sunt principiile?

Noi tinem steagul acestui partid istoric ca o datorie in primul rand in fata propriei noastre constiinte. Lupu, Ciorbea, Sarbu duca-se in pustii, iar cei care au sustinut aceasta diversiune ordinara, in orice mod, sa se priveasca mai bine in oglinda: nu cred ca mai putem ierta.

UPDATE 1: Deputatul PNŢCD, Ioan Mihăilă pe contul personal de Facebook:

Am cunoscut-o personal pe aceasta „doamna” Pralong, care a venit cu un tupeu fantastic, in sediul, pe care tocmai il renovasem, sa ma certe ca nu i-am facut si dansei o camera. Dumnea-ei sugera ca trebuie sa fac toate camerele din sediul central, in conditiile in care, dansa, si-a retras, pana si garantia depusa pentru a candida la alegerile parlamentare. Si, acum, intreb: cum a candidat acesta „doamna”, in conditiile in care nici acum nu poate prezenta o adeziune la Partid.

Ne-a indus pe toti in eroare, in stilul binecunoscut al serviciilor, numai ca nu a avut rabdarea necesara sa ne pacaleasca de tot si si-a dat arama pe fata, considerand ca, dansa, ca nemembru al partidului, poate sa manipuleze un grup restrans de oameni frustrati, care, in disperarea lor, constata ca nici acum, nu pot lichida acest partid istoric.

Acum, mai mult ca niciodata, avem o structura solida, organizatii functionale in peste 35 de judete, Bucurestiul va fi vizibil in scurt timp, datoriile partidului au inceput sa se plateasca, Sediul Central poate gazdui, acum, orice manifestatie politica, dupa cum s-a si observat pe 20 mai, cu ocazia omagierii a 99 de ani de la nasterea seniorului Corneliu Coposu.

Fac apel la toti cei implicati in aceasta actiune de subminare a intereselor PNTCD, partid pe care il reprezint in Parlamentul Romaniei, sa vina la masa dialogului, sa se supuna organelor statutare ale partidului precum si hotararilor acestora.

Anunțuri

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat asta: