PNȚCD agrează alianțele electorale

REȘIȚA – În perspectiva alegerilor din iunie 2012, formaţiunea politică este deschisă atât alianţei cu USL cât şi cu PD-L.

Cel puţin aşa ne-a declarat Dan Oberşterescu, şeful PNŢCD Caraş-Severin. Strategia pentru alegerile electorale a fost discutată la ultima conferinţă judeţeană a partidului. În acest sens, fiecare organizaţie judeţeană îşi stabileşte propria strategie.

„În Caraș-Severin suntem avantajaţi de faptul că nu există mai multe grupări PNŢCD. Noi suntem uniţi în perspectiva alegerilor şi ne bazăm pe un nucleu consistent în judeţ (25 consilieri locali în 22 comune şi 586 de membri)“, susţine Oberşterescu.

În privinţa alianţelor electorale, comitetul judeţean a votat în unanimitate condiţiile intrării în orice structură politică, şi anume menţinerea identităţii, a siglei şi principiilor PNŢCD (morala creştină, solidaritatea, dreptatea socială şi patriotismul luminat) şi conservarea aleşilor locali din mandatul actual.

Deşi a rămas destul de puţin timp de negocieri, PNŢCD CS agrează posibile alianţe cu PNL (USL) şi cu PD-L în perspectiva Mişcării Populare. „În condiţiile în care nu se ajunge la nici o formulă acceptabilă de colaborare cu cele două formaţiuni, PNŢCD va merge singur în alegerile locale cu denumirea şi sigla proprie, având candidaţi în peste 50% din localităţile judeţului dar şi la Consiliul Judeţean şi preşedinţia acestuia“, a adăugat Oberşterescu.

Lidia Almăjanu

Articol preluat din Caraș Online

Anunțuri

Etichete: ,


%d blogeri au apreciat asta: