PNŢCD se solidarizează cu Regele

Ne însuşim şi susţinem în totalitate distanţarea Majestăţii Sale, Regele Mihai, de decizia din justiţie care priveşte apartenenţa lui Paul Lambrino la Casa Regală a României.

În nici un caz această decizie nu are şi nu poate avea vreo influenţă asupra Casei Regale şi a statutului ei

Nu se poate invoca nici o pretenţie referitoare la succesiunea la Tron, cu atât mai mult cu cât nici Carol al II-lea, nu a recunoscut şi nu a acordat vreun titlu lui Carol Mircea Lambrino, tatăl lui Paul Lambrino.

Această decizie şi, mai ales, intensa mediatizare a lui Paul Lambrino- năşit de Traian Băsescu- are drept scop în mod indiscutabil denigrarea în continuare a Monarhiei Constituţionale în România, acţiune urmărită cu obstinaţie şi consecvenţă de Traian Băsescu şi fosta Securitate de la Revoluţie şi până în prezent.

Fără success însă!

Tot mai mulţi români se îndreaptă către Monarhia Constituţională, ca singura soluţie de ieşire din criză.

Creşterea numărului celor care văd în Majestatea Sa, Regele Mihai, remediul pentru revenirea la normalitate, este demonstrat de locul fruntaş ocupat de Rege în toate sondajele de opinie netrucate.Credibilitatea sa este uriaşă.

În Piaţa Universităţii şi în toate oraşele ţării manifestanţii poartă portretul Regelui Mihai, deopotrivă cu doleanţa “Monarhia salvează România!“.

Prin destin, nu întâmplător, două dintre instituţiile cele mai vechi ale ţării, care au cizelat România Modernă, Casa Regală şi PNŢCD., se găsesc, iarăşi , într-o nobilă vecinătate, urmare a folosirii justiţiei ca instrument politic de către structurile postcomuniste ale României.

Victor Ciorbea

Preşedinte PNŢCD, 15 februarie 2012

Anunțuri

Etichete: , ,

2 răspunsuri to “PNŢCD se solidarizează cu Regele”

  1. stoicarodica2010 Says:

    Solidarizare fericita a PNTCD-Victor Ciorbea cu Regele Mihai!
    Frati romani!MS Regele Mihai din nou a devenit tinta unor atacuri sub centura de catre aceleas forte care au furat si saracit tara si pe majoritatea romanilor!

    Solidarizare romani!Regele si Patria merita salvate!
    Apel adresat tuturor romanilor de valoare din toate partidele politice!Veniti alaturi de Regele nostru adevarat,facator de dreptate pentru noi toti!

  2. Ioan Furtuna Says:

    Astept, din partea domnului Victor Ciorbea, o resolidarizare si cu Kioru’, presedintele tãtar si portocaliu… o reînnodare a idilei de la Cotroceni, începutã la 26 octombrie 2011, la o zi dupã medalierea fostului premier tãrãnist de cãtre M.S. Regele Mihai I al României.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: