Doru Radosav – Nervoşii şi uitucii

Într-unul din ultimele sale interviuri, Ion Diaconescu, venerabilul lider ţărănist, afirma: “Partidul nostru, fiind mai izolat, a încercat tot felul de alianţe. Trebuie duse tratative cu forţele care ne pot ajuta să punem partidul pe picioare. Trebuie să vorbim cu cei care ne pot ajuta.

Chiar şi cu Băsescu, dacă intervine şi ne ajută să se facă totul drept (s.n.)… Nu numai Băsescu ne poate ajuta, ci oricine din forţele astea puternice, şi liberali, şi pesedişti, şi pedelişti… Consider că este şi datoria lor să ne sprijine să reînfiinţăm partidul… Trebuie să ne ajute căci noi suntem purtătorii acestui tezaur, adică democraţia (s.n.)”.

Aceste cuvinte puteau să stârnească atunci când a fost publicat interviul, nervi, isterii, comentarii din partea unei anumite părţi a spectrului politic. Probabil că altitudinea personalităţii lui Ion Diaconescu i-a descurajat pe nervoşii şi istericii cenzori morali ai vieţii noastre publice. Acum, însă, s-a dezlănţuit un atac furibund împotriva lui Victor Ciorbea şi a PNŢCD-ului datorită faptului că acesta a participat la o negociere a facţiunilor partidului moderată de Traian Băsescu. Nervoşi, sentenţioşi, gravi, ultimativi, plini de „grijă” faţă de destinul PNŢCD, aceşti veghetori ai moralei în politică sunt deopotrivă amnezici sau selectivi, majoritatea dintre ei cu o moralitate de unică folosinţă.

Se pot lansa câteva întrebări ale căror răspunsuri sunt pe cât de simple, pe atât de inconfortabile din punct de vedere etic. Este adevărat că liderii PNL au făcut Alianţa D.A. împreună cu Traian Băsescu? Este adevărat că lepădarea liberalilor prin liderii lor (alături de liderii PD) de PNŢCD în 2000 a descărcat electoral toată sarcina guvernării 1997- 2000 pe umerii ţărăniştilor? Cert este că PNŢCD a fost un partid tranşat, utilizat de cele mai multe ori în sensul unor interese extrapartinice, parcurgând un drum semnificativ de la un partid martirizat până în 1989 la unul stigmatizat, victimizat, demonizat după 1989. Este inexplicabil de unde există atâtea umori, aprehensiuni şi ambuteiaje moralizatoare pe seama PNŢCD-ului.

Credem că, pe de o parte, interesul PDL-ist şi prezidenţial vede un PNŢCD desprins de USL care să aspire ideea monarhică şi o parte din electoratul USL (din facţiunea liberală), iar pe de altă parte, USL îşi doreşte votanţii promonarhişti şi de dreapta ai PNŢCD. Circumstanţiali şi roşi de interese, eminamente electorale, ei doresc plasarea PNŢCD într-o „cuşcă de aur” pe care să o amplaseze în scenografia lor egocentrică. Un alt element ce conturează profilul amnezic ţine de o anumită acurateţe promonarhistă care, după opinia unora, ar trebui gestionată exclusiv de PNL et alii. Acest lucru este valabil până la proba contrarie, când poate apărea un alt Radu Câmpeanu ce ar imagina o „republică monarhică” (nu se poate uita propunerea de candidatură a regelui la Preşedinţie făcută de fostul lider liberal ) de cea mai directă extracţie din Ţiganiada lui Budai Deleanu (republica aristodemocraticească).

Tapajul făcut pe tema distincţiei regale primită de Victor Ciorbea în ziua în care s-a întâlnit apoi la Cotroceni cu Traian Băsescu nu rezistă decât în frivolitatea electoralistă a liderilor PNL şi PSD. Forţând nota în această direcţie, am sugera şi ambasadorului SUA, Mark Gittenstein, decorat cu Crucea Casei Regale în 2011, să evite orice întâlnire cu Traian Băsescu. Consecvent promonarhist, PNŢCD atrage asupra sa toate proiecţiile umorale, „liber-schimbiste” ale unor partide şi grupări politice, lichidiene şi tranzacţionabile.

De trei ori amnezici sunt liderii liberali când prin persoana preşedintelui Crin Antonescu propun, la modul cel mai indigest şi lipsit de orice fair-play politic, ţărăniştilor „de bună-credinţă” să se înscrie în PNL, ieşind asfel dintr-un partid „vândut” lui Băsescu. Oare uită veritabila „stirpe” liberală când în 2005 s-au revoltat împotriva fagocitării PNL de către PD în folosul unui partid prezidenţial, manufacturat de Teodor Stolojan? O moralitate percepută cu două unităţi de măsură şi o veghe morală cel puţin discutabilă, dacă nu la fel de indigestă. Am atenţionat cu puţin timp în urmă despre „falanga” ţărănistă din PNL, după cum am remarcat în Crin Antonescu (aşa cum sugera un anumit politic) un liberal cu reflexe ţărăniste.

„Există nervi” distribuiţi pe de o parte şi de alta a PNŢCD-ului şi care ne pun în situaţia de a sugera sau forţa similarităţi. Mai exact, cât am putea echivala reacţia preşedintelui Traian Băsescu faţă de rege (potenţial conducător al ţării) cu reacţia lui Crin Antonescu et alii faţă de un partid (potenţial competitor politic de luat în seamă). Totuşi, pentru sub 1%, la cât este plasat PNŢCD-ul în sondaje, reacţiile sunt suspect de supradimensionate faţă de un partid sfâşiat.

Poate exista totuşi şi o explicaţie ce ţine de aşa-numita psihanaliză a cazului particular, centrată de gelozia faţă de decorarea cu medalia Nihil sine Deo a lui Victor Ciorbea de către Casa Regală, singurul şef de partid decorat după discursul regal din data de 25 octombrie. Gelozii, umori, nervi şi amnezii alimentează zgura (după expresia lui Corneliu Coposu) vieţii noastre publice şi politice.

Doru Radosav

Anunțuri

Etichete: ,

7 răspunsuri to “Doru Radosav – Nervoşii şi uitucii”

  1. tonycriste Says:

    Felicitari pentru articol domnule profesor!

  2. Calalb George Says:

    Felicitari domnule Radosav ! De mult nu am mai citit un articol asa de plin de bun simt. In barlogul nostru . . . . . .

  3. victorialiberalismului Says:

    Aveti dreptate domnule Radosav.Pana acum liberalii vroiau sa colaboreze cu PNTCD pentru electoratul sau monarhist,dar dupa gafa de proportii facuta de V.Ciorbea acest electorat mai mult ca sigur ca a abandonat PNTCD-ul.De acum incolo liberalii vor lua de unii singuri acel electorat,nemaiavand nevoie de un partid ai carui lideri s-au vandut la Cotroceni.Si mai e ceva domnule Radosav;liberalii nu au batut niciodata palma cu un partid ce a saracit si distrus aceasta tara.Prin gestul sau V.Ciorbea a aratat ca aete de acord cu modul in care conduc pedelistii tara.Dumneavoastra nu realizati cata greata a produs in randul romanilor gestul lui Ciorbea.

  4. Ioan Furtuna Says:

    Don’ Ciuhandu a pãrãsit deja renumitul CNC din iulioe 2008 si a provocat scindarea PNTCD incitând congres la numai un an si jumãtate de la precedentul congres, unanim recunoscut…cu al cãrui major aport (al iudei înciudate pe PNTCD) a fost posibilã implementarea Milutului si-al Pavelescului în partid. Scãpati de iudã si atunci Ciorbea pleacã din PNTCD (doar cu Beuca, Siman, Balan, Sicoe, Drãgoi, Andrei si încã fo’ doi-trei!) si putem sã realizãm unirea mult doritã. La aceastã orã se presupune cã iuda implementeazã, împreunã cu Ciorbea, primele ukaz-uri legate de viitoarea masinãrie politicã… fosta Albã-ca-Zãpada! Marti, alivoar PNTCD!! Bârloago, iti vei pierde pâinea… pretul patizanatului de trãdãtoare a PNTCD…

  5. Ioan Furtuna Says:

    BREAKING NEWS:
    La invitatia lui V. Ciorbea, la CNC-ul factiunii paralele a PNTCD, prim-vicele legal A. Pavelescu a spus câteva cuvinte, prin care-a propus noi alegeri judetene…
    VEZI: http://nelufurtuna.blogspot.com/

  6. victorialiberalismului Says:

    PNTCD va fi suspendat marti din Partidul Popular European

    Partidul Popular European va decide, marti, suspendarea PNTCD din randurile sale ca urmare a disputelor dintre diversele factiuni ale acestei formatiuni politice.

    Potrivit unor surse apropiate popularilor europeni liderul PPE Wilfried Martens a trimis o scrisoare catre PNTCD in care afirma ca „nu exista nicio certitudine legata de cine este presedinte si reprezentant legal al PNTCD”.

    „Drept consecinta, presedinta PPE a decis in 22 octombrie 2011 sa propuna Adunarii Politice a PPE, la urmatoarea intalnire a acesteia, ca PNTCD sa fie suspendat pana cand va fi confirmat presedintele si reprezentantul legal al partidului”, se mentioneaza in scrisoare. Lucrarile Adunarii Politice a PPE au loc luni si marti la Bruxelles.

    Conform acelorasi surse, la nivelul conducerii PPE nu este bine primita intentia liderului taranist Victor Ciorbea de a veni luni la Bruxelles pentru a-i convinge pe liderii popularilor europeni sa amane suspendarea PNTCD din PPE sau chiar sa o blocheze, pana cand diferendele din interiorul partidului vor fi transate in justitie, asa cum a declarat recent Ciorbea.

    O asemenea decizie legata de disputele din PNTCD este asteptata, miercuri, la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce Tribunalul Bucuresti a dat castig de cauza gruparii conduse de Victor Ciorbea.

    Victor Ciorbea si Teodor Maries au semnat sambata un protocol de colaborare intre PNTCD si Asociatia 21 Decembrie 1989, pentru constituirea unei aliante politico-civice intitulata „Calea Dreapta”, in perspectiva alegerilor de anul viitor. Ciorbea a mai anuntat ca este in tratative avansate cu cateva asociatii monarhiste si cu Alianta Civica, ceea ce va permite PNTCD sa se prezinte la alegeri ca o alternativa viabila la cele doua aliante de partide din prezent.

    De asemenea, Victor Ciorbea a precizat ca au esuat discutiile cu gruparea lui Aurelian Pavelescu, pentru o eventuala reunificare a celor doua grupari.

    Aurelian Pavelescu a parasit, sambata, lucrarile CNC al PNTCD considerand reuniunea un ‘bluf’. ”Consiliul National de Conducere nu se afla aici. De altfel, in sala sunt cel mult 10-15 persoane din PNTCD, restul fiind din afara partidului. Este prin urmare un bluf, nu este o intalnire statutara’, a spus Aurelian Pavelescu.

    Pavelescu a adaugat ca PNCTD „trebuie sa mearga pe propriile picioare” mai ales acum si a exclus o alianta cu PSD si PNL, deoarece „o asemenea alianta ar ruina partidul”. El a negat ca ar fi negocieri pentru alianta cu PDL si UNPR, dar a precizat ca nu poate ignora faptul ca PDL si PNTCD fac ambele parte din Partidul Popular European.

  7. victorialiberalismului Says:

    PNTCD, pe punctul de a fi exmatriculat din PPE
    November 6, 2011 · 23:12 | Autor: Simona Badulescu

    Satui de un deceniu de mahala taranista, popularii europeni vor sa suspende PNTCD. Incapabili sa sesizeze pericolul, taranistii se incaiera in continuare in tara.

    Victor Ciorbea si colegii sai taranisti nu vor sa realizeze ca, abandonati de PPE, vor ateriza definitiv in lada istoriei
    Orgoliile si mofturile care au distrus PNTCD-ul dupa alegerile din 2000 persista si in zilele noastre, cand toate intalnirile si discutiile taranistilor degenereaza in cearta. Singura lor preocupare vizeaza ocuparea functiilor de conducere, domeniu in care Victor Ciorbea este acuzat de rivali ca ar face orice pentru a fi recunoscut drept unic lider al partidului.

    Acuzatia a fost reiterata, la CNC-ul de sambata, de Aurelian Pavelescu, care a si parasit sedinta, declarand-o un simplu “bluf”. In timp ce taranistii se tiganesc in voie, partidul este in real pericol, popularii europeni pregatindu-se chiar in aceste zile sa scape de PNTCD din “portofoliul” lor politic.

    Cititi mai mult: http://www.enational.ro/actualitate/pntcd-pe-punctul-de-a-fi-exmatriculat-din-ppe-102126.html/#ixzz1d2wydgxa
    enational.ro

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: