Dragoste cu Lipsă de Răspundere Nelimitată – Despre lamentaţiile unui liberal

Despre lamentaţiile unui liberal

Rămânem năuciţi văzând pe la televizuni un Crin Antonescu, dezlănţuit, care a revenit la ceea ce se pricepe mai bine : să vocifereze ca o veritabilă soacră politică, în timp ce işi ridică poalele în cap de griji obşteşti.

Nimic nou în asta.

Numai că gureşul şef liberal nu se luptă cu emanaţii fostului regim, nu combate metehnele tranziţei şi, în general, nu vine cu vreo soluţie pentru problemele omului de rând.

Toate tunurile sale sunt îndreptate împotriva celuilalt partid istoric, a PNŢCD.
Cu sarcasm, aluzii, ochi daţi peste cap şi mult venin, Crin Antonescu, mai nou, se dă de ceasul morţii de grija ţărăniştilor.

Atâta îngrijorare tardivă pentru procentele şi curăţenia ţărăniştilor sunt cel puţin penibile.
Crin Antonescu a fost primul lider politic la care Victor Ciorbea şi ţărăniştii au făcut apel, pentru ca prin reprezentarea lor parlamentară- unde hălăduiesc mai bine de 20 de foşti ţărănişti- să fie ajutaţi.

Cel pe care Corneliu Coposu l-a făcut parlamentar, iar Victor Ciorbea ministru în guvernul său, dacă nu a nimerit din întâmplare pe la vreo încropire de- a lui Aurelian Pavelescu, în cel mai bun caz s-a eschivat.

Se pare că, totuşi, între Corneliu Coposu şi prezidenţiabilul liberal prăpastia este ameţitoare : în timp ce artizanul CDR a salvat de la dispariţie PNL-ul extraparlamentar oferindu-i un număr însemnat de mandate distinct liberale, fostul ministru al sportului şi măruntele sale jocuri de gleznă televizate i-ar accepta pe ţărănişti ca…liberali, asociaţie civică sau orice altă formulă care ar duce la dispariţia definitivă a PNŢCD.

Totul ar putea să fie plasat într-un registru comic, de răcnet carpatin caragialesc, dacă vocea patriotului nostru liberal nu ar atinge zone tragice, unde gluma devine blasfemie.

Lacrimile de crocodil vărsate pentru sutele de mii de martiri ţărănişti, ucişi prin puşcăriile comuniste, nu au nici o valoare atunci când tu ai bătut palma ca un lotru, la ceas de seară, cu urmaşii cei mai direcţi ai KGB-ului, ai PCR-ului, cu Ion Iliescu şi cu PSD-ul .

Aşa se justică , implicit, moral şi politic, şi nebulosul care, încă, persistă asupra celor care au murit în 1989…

Cel care, şi el, îl invoca pe Ion Diaconescu , şi ne arăta dojenitor degetul în numele său, nu a găsit nici măcar un strop de timp ca să ajungă la catafalc pentru câteva minute.
Şi apoi, indignatul liberal a uitat prea repede că Traian Băsescu a ajuns la putere cu ajutorul liberalilor, deci, şi al său , ceea ce, în ordine istorică , urmând silogismul până la capăt, ar trebui să fie mai grav decât o vizită la Cotroceni.

Una peste alta, pletele fostului ministru şi o parte a politicii liberale de după Revoluţie fac casă bună cu o anumită strategie de şmecherii mărunte, ce ne aduc aminte de Guţă Tătărăscu …omul tuturor regimurilor, al tuturor alianţelor, care i-au primit pe comunişti pe uşa din dos a istoriei.

După guvernarea comună, aceiaşi liberali salvaţi de PNŢCD şi CDR, nu au ezitat să dea lovitura de graţie PNŢCD-ului, atunci când prin Mr. Stoica- acum la PDL- au părăsit CDR şi astfel au desfiinţat CDR, au încurajat atitudinea echivocă a lui Emil Constantinescu- actualul mentor al lui Crin Antonescu- şi au bătut –iarăşi!- palma cu Adrian Năstase şi Petre Roman…ultimul, şi el, în prezent, liberal tomnatic.

Cât despre infiltraţii despre care aseară se făcea referire…să nu mai vorbim de funie în casa spânzuratului.

După 1990 PNL-ul şi-a propulsat în posturi de mare vizibilitate, fără jenă, turnători sadea dovediţi.

S-ar putea ca în toate aceste atitudini să existe nu doar frustrări şi culpă istorică, dar şi personală, care se defulează într-o ură pe cât de veninoasă ,pe atât de lăcrămoasă.

Câteodată gratitudinea este cel mai greu de exersat.

În 2009 Victor Ciorbea l-a susţinut pe Crin Antonescu, permanent şi necondiţionat, în campania sa electorală.

Oamenii au văzut la Ţebea un Crin Antonescu derutat, atunci când a aflat că PNŢ-ul ar putea să iasă din coşmarul său juridic.

Tot ce a putut să facă mai bun, în faţa valului de simpatie al moţilor pentru Victor Ciorbea, a fost să ia televiziunile cu el, taman în mijlocul discursului şefului ţărănist.

Greu trebuie să fi fost de acceptat de către liderul liberal şi faptul că Victor Ciorbea este singurul om politic de anvergură decorat cu “ Nihil Sine Deo “ de către Majestatea Sa Regele Mihai I.

Deşi Crin Antonescu de declară, iarăşi- în vorbe- mare monarahist, nu este întâmplător că în mentalul colectiv ţărăniştii şi Victor Ciorbea sunt cei receptaţi ca atare.

Victor Ciorbea este cel care l-a primit cu onoruri pe Majestatea Sa la Palatul Victoria şi a făcut toate demersurile privind legalizarea situaţiei Majestăţii Sale sale şi a Familiei Regale în România.

PNŢCD-ul şi Victor Ciorbea prin Moţiunea votată la Congresul din 18 iunie 2011 sunt singurii care şi-au asumat printr-un document oficial programatic, lansat în cel mai mare for politic, revenirea la Monarhia Constituţională, iniţierea unei dezbateri naţionale pe această temă şi chiar declanşarea unui referendum la momentul potrivit.

Este posibil ca în atacurile furibunde ale lui Crin Antonescu să fie mai mult decât frustrări şi dezamăgiri.

Dacă intrăm în zona calculelor, un PNŢCD relansat de Victor Ciorbea s-ar putea să încurce matematica socialist-liberală de mărire a Preşedintelui PNL.

Un PNŢCD puternic pe dreapta eşicherului politic mai degrabă va atrage liberali dezamăgiţi către o alianţă veritabilă de dreapta, decât ţărănişti înspre această nouă şmecherie fesenistă numită USL.

Ca să nu mai vorbim de diferenţa dintre un Victor Ciorbea opus eternului flecar liberal sau colaboraorului său socialist , intr-o competitie deschisa.
PNŢCD-ul îi aşteaptă pe liberalii autentici alături de Victor Ciorbea şi de „ Calea Dreaptă „acolo unde este locul lor de drept şi nu în unul sau altul din cele două “FSN-uri“.

În mult controversata vizită de la Cotroceni, Crin Antonescu nu a considerat necesar să ia în discuţie pre zenţa domnilor Lupu, Pavelescu şi Milut.

O explicaţie ar putea sa o consituie “ anvergura “ lor politică şi modul în care sunt ei receptaţi ca fiind ţărănişti, în esenţă…

Dar este posibil să fie mai mult decât atât, şi anume, la îndemnul mentorilor săi, intrarea lui Crin Antonescu într-un “ club “, care invariabil a adus atingere intereselor vitale ale PNŢCD şi care, acum, asistă speriat la refacerea şi revenirea sa.

Vizita domnului Victor Ciorbea la Cotroceni este o ultimă încercare la nivelul autorităţilor statului pentru salvarea PNŢCD şi care urmează în mod necesar eforturilor din justiţie şi scrisorilor oficiale trimise în prealabil Preşedintelui, Premierului, Preşedintelui C.S.M., Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministrului Justiţiei.

A fost o consecinţă logică şi firească a acelor demersuri, la care ţărăniştii s-au raportat strict instituţional şi prin care nu s-a dorit să fie eludată nici o autoritate a staului.

Ca Preşedinte al PNŢCD , având în faţa membrilor PNŢCD sarcina relansării sale, în acest moment greu pentru ţară şi partid, s-a considerat că dl.Victor Ciorbea are obligaţia asumării şi a acestei responsabilităţi delicate.

PNŢCD-ul condus de Victor Ciorbea nu va fi în nici unul din FSN-uri şi va merge pe “ Calea Dreaptă”!

Departamentul de Comunicare al PNŢCD 31 Octombrie 2011

Anunțuri

Etichete:

4 răspunsuri to “Dragoste cu Lipsă de Răspundere Nelimitată – Despre lamentaţiile unui liberal”

  1. Ioan Furtuna Says:

    Chemarea la DNA a klingonianului a fost “motorul” vizitei la Cotoceni si asa va fi butonat de fiecare datã de cãtre cei care-i au “dosarul” dalmatianului… Apostatu, Globo, klingonianu… mai rãsfirati copii, mai rãsfirati!!
    “…Ciorbea şi Pavelescu fojgăie la Cotroceni când li se ordonă…” Ce veridicã si mirobolantã prezentare!…
    „…Întâlnirea de la Cotroceni ne arată nouă foarte limpede nu numai că sigur ţărăniştii nu mai au reprezentare, au reprezentare nedemnă, dar foarte probabil în spatele acestei întâlniri stă recunoaşterea aproape publică că preşedintele poate influenţa justiţia, pentru că aceşti domni au dat fuga la chemarea preşedintelui după ce unii, respectiv dl Ciorbea, l-au criticat zdravăn în ultimele luni, au un diferend în justiţie şi un diferend interminabil pentru că au nevoie de ştampile şi de legalitate pentru a reveni în cursa politică şi pentru că preşedintele, au cel puţin dânşii convingerea, poate să influenţeze justiţia. Eu cred că nu, dar ce altă motivaţie ai putea avea ca în dimineaţa în care ai fost decorat de Regele Mihai, să pui decoraţia în buzunar, să te urci în maşină şi să te duci la Cotroceni cu căciula în mână la Băsescu?”, a conchis Antonescu.
    DNA-ul, Crine uselist, DNA-u’… zic eu!
    Sã’ndepãrtãm aceastã “coloana a 5-a” din partidul nostru, pe toti fariseii enumerati, acesti mutanti bolshevitchi ”cu figuri” de graseiati într-ale PNTCD!!
    Unde-s cei din ”coloana vertebralã” (veritabilii??!) a PNTCD?! Unde‘s limacsii Balan, Beuca, Morariu, Gabrovski, Daniela, Cristina etc??!

  2. victorialiberalismului Says:

    Virgil Ilie spune:
    sâmbătă 29 octombrie 2011 la 5:14:51 pm
    ROG PE ACEASTA CALE CASA REGALA A ROMANIEI SA PURCEADA NEINTIRZIAT LA RETRAGEREA DECORATIEI OFERITE NUMITULUI CIORBEA VICTOR , CARE LA NICI DOUA ZILE DE LA PRIMIREA ACESTEIA S-A DUS LA COTROCENI CA SA ASTEARNA PRES LA PICIOARELE LUI BASESCU GLORIOSUL NUME AL PNTCD .

  3. victorialiberalismului Says:

    J o h n s o n spune:
    sâmbătă 29 octombrie 2011 la 12:14:19 pm
    Victor Ciorbea l-a iertat pe Băsescu : “Și o faptă penală se prescrie în cincisprezece ani, darămite o frustrare” a spus cel care a luat decoratia de la Rege dupa care a fugit la Cotroceni sa prinda un cm patrat de cur de lins…ne mai miram de ce s-a dus in prapastie PNTCD-ul…

  4. victorialiberalismului Says:

    Radu Humor spune:
    sâmbătă 29 octombrie 2011 la 5:28:34 pm
    Sincer sa fiu , de la ceilalti nu aveam asteptari prea mari, dar de la Victor Ciorbea, da !
    Si daca este asa cum reiese din aceste postari, gestul disperat al impacarii celor doi, semnifica cel mai bine situatia halului in care poate ajunge o natiune intr-un timp record.
    Altii in 20 de ani construiesc si consolideaza sisteme socio-economice care duc la bunastare generala, in timp ce noi romanii, e drept cu “äjutor” criminal de aiurea, am reusit sa ne taiem singuri nu numai craca de sub picioare, dar si radacinile istorice si fara osardia unor oameni ai lui Dumnezeu, le-am fi taiat si pe cele crestin ortodoxe, singurele care ne mai mentin in randul acestei lumi din ce in ce mai nebune si rele !

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: