Gheorghe Ciuhandu: PNŢCD – 85 de ani de istorie

Se împlinesc astăzi 85 de ani de la fuziunea Partidului Naţional Român din Transilvania cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat.

Prima apropiere între Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc s-a produs în urma celor dintâi alegeri de după Marea Unire, din noiembrie 1919, în care voturile unui electorat încă neorientat nu au scos din urne un câştigător cu majoritate absolută. Ca urmare, ambele partide au colaborat la guvernarea „Blocului Parlamentar”, ceea ce a creat o atmosferă favorabilă unificării ulterioare.

La 10 octombrie 1926 s-au ţinut la Bucureşti congresele partidelor: Partidul Naţional Român în sala „Transilvania”, iar Partidul Ţărănesc în sala „Amiciţia”. Ambele congrese au ratificat în unanimitate FUZIUNEA, ceea ce a constituit actul de naştere al noului partid: Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ). Imediat după fuziune a fost adoptat şi programul partidului.

Situat de comentatorii politici când la stânga, când la dreapta, în funcţie de unghiul în care ei înşişi se situau, Partidul Naţional Ţărănesc a avut covârşitorul merit că într-o perioadă de mari frământări sociale, menţinându-se pe poziţii ferme, a reuşit să polarizeze cea mai mare parte a tendinţelor populare, atrăgându-le pe calea echilibrului social şi asigurând stabilitatea ţării.

Astăzi, o privire asupra istoriei Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat înseamnă readucerea în memorie a istoriei de un veac şi jumătate a poporului român, marcată de personalităţi precum Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu. Aceste personalităţi şi-au pus amprenta atât asupra destinului partidului, cât şi asupra destinului poporului român, a existenţei şi continuităţii statului român în graniţele sale fireşti.

Partidul Naţional Ţărănesc reprezenta materializarea năzuinţelor iubitorilor de neam şi ţară, de unitate naţională, dreptate socială şi morală creştină. Născut prin fuziunea din 10 octombrie 1926, Partidul Naţional Ţărănesc a împletit armonios programul Partidului Naţional Român, condus de Iuliu Maniu, care aducea „steagul înnobilat de lupte şi jertfe pe altarul Unirii”, cu programul Partidului Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de Ion Mihalache, partid care „descindea din revendicările ţărănimii pentru pământ, pentru împroprietărire şi consolidarea ei”.

Continuatorul Partidului Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, a îmbinat experienţa istorică cu realităţile socio-politice de după 1989. Seniorul Corneliu Coposu a solicitat integrarea partidului, în anul 1987, în clandestinitate, în marea familie creştin-democrată – Internaţionala Creştin Democrată – şi, împreună cu ceilalţi lideri din generaţia de aur, a reînregistrat partidul la 8 ianuarie 1990, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, sub denumirea de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). Din 1991, PNŢCD este membru al Uniunii Europene Creştin Democrate, iar din 1996, membru asociat al Partidului Popular European (PPE), marea familie a partidelor creştin-democrate, populare şi conservatoare din Europa, care domină scena politică internaţională.

Astăzi, PNŢCD este un partid popular creştin-democrat a cărui acţiune politică este orientată spre reconstrucţia ţării. Dorim o guvernare a binelui comun, în folosul familiei şi al comunităţii naţionale. Cele patru valori şi principii constitutive ale partidului – patriotismul luminat, democraţia, morala creştină şi dreptatea socială – sunt revalidate şi fac parte din valorile şi principiile creştin-democraţiei moderne, cărora li se adaugă, în mod firesc, personalismul, subsidiaritatea, solidaritatea, responsabilitatea, libertatea, unitatea în diversitate.

România, o ţară cu un potenţial imens, este sărăcită şi adusă în pragul disperării de guvernări animate doar de satisfacerea binelui personal. Redresarea ţării este posibilă printr-o guvernare creştin-democrată, exercitată de oameni cinstiţi şi cu dragoste de ţară, care să acţioneze pentru binele tuturor. La acest lucru ne gândim astăzi, la 85 de ani de la înfiinţarea partidului nostru. Pentru a pune şi în practică aceste idei, însă, este nevoie de implicare, comunicare, devotament, unitate, solidaritate, abandonarea orgoliilor şi frustrărilor care, din păcate, încă există în rândurile noastre. PNŢCD poate să crească doar pe munca fiecărui membru din fiecare organizaţie în parte.

Credibilitatea noastră politică se bazează pe doctrină, încredere şi deschidere. Ştim că merită să muncim împreună pentru o societate liberă şi responsabilă, prosperă şi dreaptă. Membrii noştri, mai ales cei tineri în care ne punem atâtea speranţe, trebuie să ştie şi să fie convinşi că PNŢCD – singurul partid care nu a putut fi confiscat şi controlat – este alternativa necesară evoluţiei ţării în interiorul Uniunii Europene şi a structurilor euroatlantice.

PNŢCD este menit nu doar să existe şi să intre în Parlament. El trebuie să constituie alternativa creştin-democrată care să aducă România în rândul ţărilor europene dezvoltate. Marea familie populară, creştin-democrată şi conservatoare, care se află la putere în aproape întreaga lume, are nevoie în România de un partid puternic, după cum partidul nostru trebuie să beneficieze de solidaritatea şi sprijinul acestei familii. Suntem decişi să aplicăm fără ezitare principiile noastre pe care nu le vom negocia, nu vom accepta compromisuri politice care să ne îndepărteze de valorile, principiile şi tradiţia noastră creştin-democrată.

Gheorghe Ciuhandu
Preşedinte CNC-PNŢCD

Anunțuri

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: