PNŢCD nu vrea „fără zestre” în Mişcarea Populară

Preşedintele PNŢCD, Vasile Lupu, exclude pentru moment intrarea în Mişcarea Populară. Noul şef al ţărăniştilor ne-a declarat ieri că, până la rezolvarea problemelor interne ale partidului, nu va fi iniţiat niciun dialog cu PDL. „Cu coatele înainte în gard nu intrăm”, ne-a declarat şeful PNŢCD. Lupu exclude însă şi o alianţă cu USL. „Dacă în dreapta este jale, în stânga este prăpăd!”, a completat acesta.

„Când vom avea zestre de măritat, atunci vom discuta”Vasile Lupu, preşedintele PNŢCD

Discuţii doar după unificare

Şeful aripii „Pavelescu” din PNŢCD a precizat că un dialog cu PDL ar putea fi iniţiat abia după trei luni, timp în care ţărăniştii să-şi rezolve probleme interne, una dintre acestea fiind unificarea cu aripa condusă de eternul său rival, Victor Ciorbea. „Problema noastră actuală este unificarea şi reorganizarea structurilor partidului. Când vom fi noi înşine şi vom avea zestre de măritat, atunci vom putea discuta. Acum, cu coatele înainte în gard, nu intrăm”, ne-a declarat Lupu. Liderul ţărănist şi-a arătat dezamăgirea faţă de lipsa de colaborare a PDL în ultimii ani, iar intrarea în Mişcarea Populară a condiţionat-o de rezolvarea a „cel puţin trei probleme”. „Va fi vorba de tratative, negocieri. Problemele noastre sunt eradicarea corupţiei şi responsabilizarea profesională a judecătorilor. Noi vom cere finalizarea tuturor retrocedărilor în materie de imobiliare şi vom solicita o amplă verificare a celor care au fost realizate până acum”, a spus Lupu. Preşedintele PNŢCD susţine că a identificat „abuzuri de peste două miliarde de euro” în ceea ce priveşte împroprietăririle. „Am sesizat toate instituţiile abilitate, dar, deocamdată, nu am primit vreun răspuns”, a menţionat liderul ţărănist. Cât priveşte USL, Lupu a exclus orice colaborare cu alianţa condusă de Victor Ponta şi Crin Antonescu. „Dacă în dreapta e jale, în stânga e prăpăd! Nu poate fi vorba de o alianţă cu USL”, a spus Lupu.

Noi acuze la adresa „infiltratului” Ciorbea

La zece ani de la sciziunea propriei formaţiuni, cauzată de scoaterea de la guvernare şi din Parlament, Vasile Lupu îl consideră în continuare pe fostul premier Victor Ciorbea drept „principalul responsabil pentru situaţia în care se află în prezent PNŢCD”. „Sunt convins că Victor Ciorbea a fost infiltrat, nu a avut nimic ţărănist pe figura lui. Este principalul vinovat pentru divizarea actuală a partidului”, a spus Lupu. Acesta invocă acum, unele „probleme judiciare foarte grave” ale lui Victor Ciorbea, care „au fost ţinute într-un dosar din sertarul Parchetului vreme de 20 de ani”. Dincolo de aceste aspecte Lupu promite că îşi va depune demisia în trei luni dacă nu va reuşi să împace grupările din PNŢCD. „Dacă în trei luni nu reuşesc să reunific PNŢCD, îmi văd de ale mele, dar semnalele pe care le am din teritoriu sunt bune”, a subliniat ţărănistul. (Alex Andrei)

Preluat din Evenimentul.ro

Anunțuri

Etichete: ,


%d blogeri au apreciat asta: