Ion Diaconescu, despre 23 August: „Comuniştii au ţinut să moştenească acel act istoric şi să-l facă al lor”

23 August 1944 este o dată la care România ar fi trebuit să se întoarcă spre democraţie, dar care a ajuns ulterior să marcheze triumful comunismului.

Aşa interpretează „întoarcerea armelor” fostul lider ţărănist Ion Diaconescu, într-un scurt interviu acordat în exclusivitate pentru romanialibera.ro.

Ion Diaconescu va împlini 94 de ani pe 25 august, are vocea slabă şi tonusul scăzut, dar a acceptat să vorbească despre un act istoric a cărui semnificaţie pare să se risipească din ce în ce mai mult.

Cum ar trebui să fie amintită ziua de 23 august 1944 astăzi?

Românii ar trebui să-şi amintească actul de la 23 august ca pe o revenire la normalitate a politicii externe din România. Mă refer la faptul că, prin întoarcerea armelor, ţara a vrut să se întoarcă la linia democratică instaurată după Primul Război Mondial. Regele a încercat atunci să readucă progresul şi colaborarea cu imperiile occidentale Franţa şi Anglia. Bineînţeles, comuniştii au ţinut să moştenească ei acel act istoric şi să-l facă al lor. Dar în seara de 23 august 1944 , oamenii care s-au strâns în faţa Palatului Regal nu au strigat pentru comunişti, ci pentru tărăniştii lui Iuliu Maniu.

Dumneavoastră cum aţi reacţionat când aţi aflat de întoarcerea armelor?

Îmi amintesc că luam masa la un restaurant de lângă Palat. Deodată, a venit chelnerul şi mi-a spus: „Domnule, e pace!”. Eram surprins, nu l-am crezut. Mi-am terminat masa şi am ieşit afară, căutând să aflu mai multe. Până la urmă, un domn care avea radio în maşină m-a lăsat să ascult. În seara aceea, tot spaţiul dintre Cercul Militar şi Palat s-a umplut de o mulţime de oameni. Era încă ora 10, iar Palatul stătea în întuneric. S-au aprins până la urmă luminile şi a ieşit regele, urmat de câţiva generali. Au anunţat decizia şi lumea a început să strige „Libertate, libertate!”. Eu cred că în acel moment toţi românii, indiferent de ce simpatii politice aveau – comuniste, naziste sau liberale – voiau revenirea la situaţia de după Primul Război.

Aţi sărbătorit în vreun fel 23 august în timpul comunismului, după ce aţi fost eliberat din închisoare?

N-am participat la nicio defilare, să ştiţi! Rămăsesem un ţărănist convins şi, chiar dacă eram persecutat la serviciu, nu puteau să mă oblige să merg. Nu mă puteau forţa.

Ca încheiere, ce recomandare le-aţi transmite românilor pe 23 august?

Deşi ştiu că este foarte greu, să încerce să canalizeze viaţa politică românească pe un făgaş asemănător cu ce era înainte să vină comunismul în ţară. Acum, ţara este în impas, iar ieşirea din această perioadă neagră nu se întrevede. Dar ar trebui să căutăm în permanenţă sprijinul Occidentului.

La 23 august 1944, Regele Mihai a decis ca România să iasă din războiul purtat alături de Germania nazistă şi să se alăture Aliaţilor. „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de razboi cu Marea Britanie şi Statele Unite”, spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara de 23 August 1944. Ca urmare a acestui act, mareşalul Ion Antonescu şi miniştri săi au fost arestaţi. La acea dată, Ion Diaconescu era deja membru al PNŢCD de 8 ani. Şi pentru că a susţinut partidul chiar şi după instaurarea comunismului a fost închis vreme de 17 ani, între 1947 şi 1963. După Revoluţie, a obţinut trei mandate de deputat din partea PNŢCD, între 1990 şi 2000. În perioada 1996 – 2000 a fost preşedintele Camerei Deputaţilor. În martie 2010, Diaconescu a cerut statului român în Justiţie despăgubiri de nu mai puţin de 18 milioane de euro pentru suferinţele pe care le-a indurat în timpul detenţiei politice. În iunie 2010, Tribunalul Bucureşti a hotărât că statul român trebuie să-i plătească 500.000 de euro lui Diaconescu. Însă decizia a fost anulată în martie 2011, la Curtea de Apel.

Preluat din Romania Liberă

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: