PNȚCD: Ciorbea a descălecat în Bacău

La finele săptămânii trecute, Victor Ciorbea, fost prim-ministru în guvernarea CDR dintre anii 1996 si 2000, a vizitat Bacăul în cadrul unui turneu național menit să închege mișcarea țărănistă. Bacăul a făcut parte dintre primele județe vizitate din zona Moldovei, Ciorbea ajungând în urbea lui Bacovia după o escală la Iași.

”Scopul acestui turneu național este a face cunoscut membrilor PNȚCD că pe 18 iunie vom organiza un Congres Extraordinar prin care să refacem partidul și să nu mai existe fracțiuni conduse de unul sau de altul. PNȚCD, chiar dacă unii îl voiau să dipară din sfera politic, chiar dacă au existat infiltrări din exterior, este singura formațiune politică ce nu a murit și continuă să fie activă chiar și după 12 ani de opoziție extraparlamentară”, a declarat Victor Ciorbea. PNȚCD Bacău este prima organizație județeană care nu s-a spart în mai multe fracțiuni și care nu a partizanat cu niciuna dintre entitățile care se dădeau drept adevărata formațiune țărănistă. De altfel, băcăuanii vor participa la congresul împăcării din 18 iunie, la acest Congres participând și veteranul țărănist băcăuan, Ion Corniță. ”Vom merge la Congresul reunificării și nu vom partizana decât cu sigla, culoarea și adevăratul PNȚCD”, a spus dr. Ion Lepădatu, unul dintre liderii PNȚ-CD Bacău. ”Fac un apel la toți cei care cred în mișcarea țărănistă cu adevărat să participe la Congresul reunificării din 18 iunie pentru ca împreună să putem aduce PNȚCD acolo unde îi este locul, asică pe prima scenă politică”, a precizat Ciorbea.

Articol din Imparțial de Bacău

Anunțuri

Etichete: , ,

9 răspunsuri to “PNȚCD: Ciorbea a descălecat în Bacău”

  1. marian Says:

    PNTCD are sanse sa revina in parlament.

  2. Dragos Says:

    da , dar fara Ciorbea tradatorul.

  3. Ioan Furtuna Says:

    Ciorbea a descãlecat de pe un vis frumos in care se fãcea cãel este sefu’ iudei-Ciuhandu si nu invers… Dupã aceea a incãlecat pe o trotinetã la ghidonu’ cãreia era etnobotanicu’ transhumant paranoic Ivan Balan..!!

  4. ani vrinceanu Says:

    e primavara….prasiti vocabularul…. hai sa ne spargem in idei care …pe care…n-am cuvinte1 pauza!

  5. Ioan Furtuna Says:

    Tocmai, porniti la prãsit! Inlãturati conducãtorii care-si aduc aminte de PNTCD doar in anul prelectoral si care au produs in trecut prejudicii imense partidului… incât sã fie azi umilit si fãrâmitat!
    Stergeti-vã ochelarii!

  6. ani vrinceanu Says:

    intamplator vad fara ochelari dar asta este modul dv de adresare nu emit pretentii ca nu am de la cine! SA AUZIM DE BINE!

  7. Ioan Furtuna Says:

    N-am presupus cã erati la cratitzã… Erati pe tarla si acolo era soare!
    Cred in viitoarea dvs. emancipare politico-spiritualã.

  8. ani vrinceanu Says:

    cred ca nu are rost sa intru in polemica cu dv …ar insemna sa ma cobor mult prea mult sa va inteleg si timpul nu-mi permite am altceva de facut mult mai important

  9. ghinea tiberiu Says:

    IN ACESTE VREMURI GRELE,TREBUIE SA NE STRANGEM RANDURILE SUB STEAGUL NATIONAL AL TARANISTILOR,PRAHOVA MERGE CU CIORBEA ASA SA NE AJUTE D-ZEU.

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: