Pledoarie pentru un nou început

Mulţi se întreabă dacă partidul lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, al lui Ilie Lazăr şi Nicolae Carandino, al lui Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu mai trebuie resuscitat, mai trebuie târât în bătălii politice (preponderent interne), cu mult diferite de cele pe care le privim cu admiraţie la înaintaşi, sau trebuie lăsat să îşi doarmă somnul liniştit pe vecie.

La Braşov, după multe frământări şi discuţii, am hotărât să pledăm pentru un nou început. Un început argumentat, cumpănit şi de perspectivă, dar de bună seamă cerut de momentul dificil în care se zbate o ţară întreagă. Dacă vorbim de argumente, trebuie să le şi prezentăm, pentru a nu lăsa impresia că sunt lipsite de consistenţă sau nu există. Vă mai amintiţi că la începutul anului 1990, pe scena politică românească erau două grupuri politice: grupul partidelor de sorginte comunistă: FSN şi puzderia de sateliţi, pe de o parte, şi partidele istorice: PNŢCD, PNL şi PSDR. Nu ne-am referit aici şi la struţo-camila politico-etnică, care este UDMR.

Reluăm aici o scurtă istorie politică a României post-ceauşiste: victoria zdrobitoare a FSN şi sateliţilor în Duminica Orbului din 1990, urmată de ruperea FSN în două: PDSR şi FSN-PD, doar din nepotriviri de vederi personale şi nu doctrinar-conceptuale. Nu încape îndoială că ambele partide au rămas de stânga şi provin din Partidul Comunist Român; o simplă impărţire a comuniştilor: lupii bătrâni şi lupii tineri. În 1992, o nouă victorie a comuniştilor (mă rog, a foştilor, cum ar spune unii), urmată de sinistrul patrulater roşu (PDSR, PUNR, PRM şi PSM), până la victoria Convenţiei Democrate, din 1996, dar şi rămânerea pe dinafară a liberalilor, din cauza infiltrării ce a dus la o fărâmare în nenumărate partiduleţe.

Graţie PNŢCD, liberalii şi social-democraţii reintră în Parlament, prin participarea la CDR. Înţeleg să nu rămână datori: liberalii se alătură PD (aripa tânără a fostului FSN) şi pun umărul, alături de Băsescu, la înlăturarea lui Victor Ciorbea de la guvernare şi apoi la demolarea PNTCD, iar social-democraţii, cu o pondere sub marja de eroare îşi vând numele PDSR-ului, pentru câteva locuri în Parlament (Atanasiu, Cunescu şi încă vreo doi). Prietenul de pahar şi de meciuri de fotbal al lui Băsescu, Radu Vasile, cu foştii noştri colegi de organizaţie: grupul (în fapt, netrebnicii) de la Braşov, pentru alte două-trei fotolii de parlamentari, două ocupate de Radu Vasile şi Sorin Lepşa, dau o lovitură din interior, formând un nou partid, popular, în speranţa continuării legăturilor cu PPE şi UECD. Ţărăniştii ies din scena mare a politicii, dar fitilele sunt introduse în continuare pentru a nu ridica în vreun fel capul şi pentru a se atomiza încet-încet. PSD conduce discreţionar România după 2000, sub privirile bătrânului edec Ilici Iliescu, ajuns la al treilea mandat prezidenţial. PNL, confiscat de trezorierul conturilor Securităţii, cu figură de Robocop, face casă bună cu PD-ul curăţat de Roman, iar împreună ajung la guvernare şi îl propulsează pe Băsescu în fotoliul de la Cotroceni. Certuri continue, ruptură cu lăutari şi PD muşcă din PNL, rechemându-i la ordine pe lingăii Stolojan, Stoica, Flutur. PNL, în speranţa relansării renunţă la serviciile lui Popescu-Tăriceanu, îl promovează peste noapte pe Antonescu, iar după o eschivă cu Klaus Johannis premier (ideală în teorie, dar imposibilă în fapt), sfârşeşte prin a se uni cu Voiculescu şi a se ţine strâns în braţe cu PSD-ul lui Ponta.

Nu ne socotim nostalgici după vremuri apuse, nici neapărat după guvernarea CDR, dar nu putem să nu constatăm că, în mod real, opoziţia politică reală în România a murit recent! Nu neapărat odată cu dispariţia ţărăniştilor de pe firmamentul politic, ci după ce toate forţele politice însemnate în afara UDMR, ca pondere sunt aripile fostului FSN (y compris sateliţii săi din ultimele două decenii), cu ceea ce au reuşit să mai acapareze din partidele istorice, adică PNL. Se consideră că ne aflăm la limita unei supravieţuirii, că ne zbatem la limita de unu sau două procente în sondaje, însă, considerăm că acum vocea distinctă a unui PNŢCD cu o linie fermă anticomunistă, angajat pe dreapta reală a eşichierului politic este o necesitate. Putem trece peste luptele interne dintre atâtea grupuri şi echipe, putem ignora un declin stânjenitor pentru un partid istoric, putem depăşi acuta pierdere de imagine şi redeveni vocea pe care mulţi români ar dori să o audă.

Este nevoie doar de voinţă, de puţină înţelepciune, de ţinerea în frâu a orgoliilor, dar şi de reactivarea simbolurilor mai vechi sau mai noi ale PNȚCD. Victor Ciorbea este simbolul singurei guvernări la care partidul a participat şi poate deveni un urmaş demn al lui Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu. A bon entendeur, salut!

Președinte PNȚCD Brașov

Eugen URS

Anunțuri

Etichete: ,

7 răspunsuri to “Pledoarie pentru un nou început”

  1. marian Says:

    Domnule Urs sunt de acord cu pozitia dumneavoastra.Victor Ciorbea este cel mai indreptatit sa ocupe functia de presedinte PNTCD.

  2. omc pntcd Says:

    omc pntcd propune si pe doru maries care poate revigoira pntcd –numai impreuna putem reusi

  3. marian Says:

    Cred ca domnul Maries este binevenit la PNTCD.Cu o echipa puternica domnul Ciorbea poate revigora partidul.Revigorarea PNTCD va insemna moartea PDL.

  4. dragos Says:

    marian,moara stricata,nu mai hodorogi ca nu stii ce vorbesti!
    mai lasa-ne sa ni se faca dor de tine!

  5. Ioan Furtuna Says:

    Votez uninominal: Lucian Orãsel – presedinte!
    Dragi colegi,
    domnul Lucian Orãsel este un crestin national-tãrãnist autentic… „autentificat” de suferintele din temnitele comuniste, de trecutul sãu de român curajos si, in acelasi timp, potolit de dorinte de preamãrire in PNTCD… mai ales când acestea ar fi provocat divizarea partidului. Atunci când presedintele lui din 2005, cel cu veleitãti de “botezãtor”, a incercat cu disperare inlãturarea numelui dat de inaintasii sãi, domnul Lucian Orãsel nu a dat in judecatã partidul si nici nu si-a fãcut propria sa factiune Orãsel… asa cum au fãcut Radu Sârbu si Moiescu. Ciopârtirea partidului insã, a initiat-o Victor Ciorbea, atunci când n-a mai fost premier si a continuat-o Radu Vasile, la fel, dupã alungarea sa (precum predecesorul) de la Palatul Victoria de cãtre presedintii Emil Constantinescu si Ion Diaconescu. Vasile Lupu si-a tras si el un partid atunci când Victor Ciorbea l-a demascat cu televiziunile si l-a alungat cu politia din sediul central al PNTCD.
    Limpezirea apelor in partid in acest moment de dezamãgire a tuturor celor de la talpa partidului, o poate face numai dr. Lucian Orãsel, prin impãcarea PNTCD-ului cu fostii detinuti politici, prin redirectionarea lui pe cunoscutele valori traditionale si, astfel, prin perceperea lui de cãtre electorat ca partid cu inaltã tinutã moralã, prin insãsi moralitatea conducãtorilor lui. Pierderea increderii alegãtorilor in PNTCD s-a produs datoritã moralitãtii indoielnice a conducãtorilor sãi si perceperea partidului ca unul corupt, ce’n campania din 1995-1996 trâmbitase schimbarea minciunilor comuniste cu aflarea adevãrurilor, prin dreptate si indeosebi prin moralitate.
    Niciunul dintre posibilii sãi contracandidati nu poate câstiga cinstit presedintia PNTCD prin vot uninominal concurential si, in continuare cu oricare dintre ei in frunte, niciodatã partidul nu-si va mai putea curãti imaginea lui in electorat, maculatã de cârmacii ultimilor 11 ani si nici nu va reusi sã mai redea increderea majoritãtii membrilor sãi fideli. De la Senior incoace, incepând chiar cu a doua jumãtate a mandatului domnului Ion Diaconescu, partidul a scãzut constant in increderea electoratului… de la peste 5% la 4, 3, 2, 1 si chiar sub 1%!
    Partidul nu isi va mai putea recuceri mãretia, frumusetea si sobrietatea unei catapetesme si-a unui altar de catedralã, fãrã un Senior merituos drept episcop si fãrã un sobor de preoti alcãtuit din fostii sãi detinuti politici. Numai ei ne mai pot arãta calea cea bunã, doctrina, principiile, metodele, formele si mijloacele de valorificare a acestui tezaur din zestrea PNTCD, ce-ar trebui s’ajungã, sã pãtrundã si sã-ncãlzeascã mai intâi inimile national-tãrãnistilor si-apoi si pe cele ale electorilor mereu mintiti, furati si dezamãgiti. Sã voteze in 2012 si apoi si’n 2014 tot cu OCHIUL, convinsi cã astfel isi vor dobândi, in sfârsit, mântuirea.
    La Congresul Marii Uniri, cel din 9 iulie 2011, il voi vota (uninominal !) pe dr. Lucian Orãsel, ca viitor presedinte! Votez pentru recâstigarea increderii electoratului in PNTCD prin intoarcerea acestuia spre valorile lui traditionale, abandonate, mai ales in ultimii lui 11 ani.
    Ioan Furtunã Galati

  6. marian Says:

    La votul uninominal domnul Victor Ciorbea va obtine peste 60% din voturi.

  7. Manist Says:

    LUCIAN ORASEL este mai mult decat un candidat de conjunctura la presedintia PNTCD. Este un presedinte moral al PNTCD, din inima PNTCD, din autenticul PNTCD si nu din grupul unor intriganti veleitari si traseisti politici pusi pe distrugerea celui mai demn si eroic partid! Seniorul a definit clar conditia unui adevarat lider al PNTCD, pe linia Maniu-Mihalache-Coposu-Ratiu-Ion Alexandru-… „Principiile nu se negociaza. A-ti respecta principiile este conditia sine-qua-non a celui care vrea sa fie un Om Politic si nu un politician!” – Corneliu Coposu – presedintele moral al Romaniei .

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: