Către toţi liderii şi membrii PNŢCD

CNC face apel către toţi liderii şi membrii PNŢCD să sprijine hotărârea CNC de convocarea a Congresului Extraordinar de Unificare şi să participe la el.

Orice diferente de opinii privind procedurile, aspecte juridice sau altele, cu bunăcredinţă, voinţă politică şi excluderea orgoliilor pot ii uşor rezolvate in interesul comun al tuturor celor care simt şi luptă pentru existenţa şi relansarea PNŢCD pe scena politică a României, pentru crearea unei alianţe politico-civice între partidul nostru şi asociaţiile civice care au fost şi sunt partenerii noştri tradiţionali şi pentru realizarea a ceea ce se poate numi ,,A treia cale” pe scena politică.

Prin hotărârea adoptată nu dorim să impunem nimănui nimic, nici un tel de orgoliu nu trebuie să se considere rănit, dar timpul este scurt în raport cu începerea anului electoral viitor şi durata înscrierii în Registrul Partidelor Politice a conducerii unificate a PNTCD şi orice tergiversare provoacă neîncredere şi frânge în mod nedorit avântul general în favoarea unificării partidului.

CNC regretă faptul că înţelegerile dintre domnul Eugen Moiescu şi domnul Victor Ciorbea de a ţine şedinţele forurilor noastre de conducere, BNC şi CNC, in comun, in scopul adoptării de hotărâri recunoscute de întreg partidul, nu au tbst duse la îndeplinire şi invită toţi factorii decidenţi din toate grupările, toate organizaţiile şi toţi membrii PNŢCD să facă toate diligenţele pentru a depăşi această situaţie, prin eliminarea oricăror bariere artificiale de comunicare intre noi.

În altă ordine de idei , CNC apreciază că este absolut necesar ca partidul să treacă imediat la o politică activă în vederea realizării Congresului Extraordinar de Unificare, a vitalizării activităţii organizaţiilor şi la o ofensivă sub toate a.spectele atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.

Anunțuri

Etichete: ,

4 răspunsuri to “Către toţi liderii şi membrii PNŢCD”

  1. Marius Says:

    acest congres nu are cum sa fie statutar , singura conducere care este recunoscuta in justitie este acea condusa de dl Moiescu , restul sant povesti.

  2. Ionut Says:

    Lasati orice orgoliu deoparte domnilor: Ciuhandu, Victor Ciorbea, Aurelian Pavelescu, Eugen Moescu si intelegeti-va odata. Renuntati la racile, ranchiuni si puneti-va de acord. Cine e pe pozitii de forta sa se coboare si la nivelul celui mai slab, fiindca astfel daca o singura aripioara, grup etc ramane in afara negocierilor , acest congres este in zadar. Vor reincepe iarasi interminabilele procese care vor face partidul sa iasa definitiv de pe scena politica.
    V-am salutat!

  3. marian Says:

    Intelegerea si unirea este solutia pentru PNTCD.

  4. tedy Says:

    forta pntcd –toti seniorii aliamtei poporului vor fii langa pres as 21 dec doru maries -un adevarat luptator continuator al luptei impotriva neocomunismului

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: