„Curiozităţi bolnave – Cazul Maniu”

În zilele de 8 şi 9 decembrie 1936, apărea în două numere consecutive în ziarul „Ziua” articolul cu titlul de mai sus. Cu voia dumneavoastră, îl reproducem după şaptezeci şi cinci de ani, pentru a vedea ce scria presa despre cel care a fost Iuliu Maniu – unul dintre cei mai mari oameni politici pe care i-a avut România.

„Răspântiile politicii româneşti au fost invadate la un moment dat de armata celor care urmăresc evenimentele, cu acea curiozitate bolnavă ce împinge pe om până la ridicol. Un zvon spus încet, în unele ocazii, strigat puternic la întâlniri alteori, ceva răscolitor pentru toată lumea. Zic pentru toată lumea, pentru că, de această dată, nu era numai clientela electorală a cluburilor, ca de obicei, cea care se interesa, ci şi o parte din lumea ce se afla în afară de organizaţiile politice. Ce era? Pentru ce interesul opiniei publice? Fiindcă în asta rezidă întreg miezul chestiunei, în felul cum opinia publică urmăreşte cu viu interes actele politice şi mişcările tactice ale omului de la Bădăcini. Dacă este îndreptăţită opinia publică românească să facă asta nu noi o vom spune, dar ceea ce vom spune e că interesul acesta, manifestarea unei tăcute pătimiri împărtăşeşte oricărui om de bună-credinţă stadiul convingerilor şi starea sufletească a fiecăruia. Nu-i nevoie să amintim aici care’s posibilităţile de a-ţi apropia opinia unei ţări, fără s-o ceri şi de a-ţi căpăta simpatiile unui neam fără să le doreşti, nesăţios. E de ajuns să constatăm că fiecare om, oricât ar fi el de învrăjbit în lupta de toate zilele, este până la urmă un admirator al păstrării convingerei, este un îndrăgostit de tăria caracterului şi, mai presus de toate, este, nemărturisit, tovarăşul celui nedreptăţit.
Sufletul omenesc păstrează încă în el căldura pentru cel izgonit şi energia, mai ales cea românească, are suficiente rezerve pentru a apăra o cauză pusă în serviciul neamului. De aceea nicio surpriză pentru nimeni că Iuliu Maniu devine pe zi ce trece idolul mulţimilor care pipăie pe cont propriu nedreptatea. Omul acesta, al cărui caracter întruchipează românismul de totdeauna, este cel care, stropit cu veninul viperei de la Văleni, a surâs şi, acuzat că a prădat ţara, a zâmbit. Cât de mare iese în afara cancanurilor politice peste partide şi peste noi toţi omul care a părăsit Consiliul de Miniştri ca să ia atitudine!

Cum să nu aibă de partea sa un întreg popor omul care a plâns pentru prima oară, într-un amurg al lui 1918 în împrejurările Bădăcinului, alături de săteanul care stropea cu lacrimile regăsirei, dezrobirea pentru totdeauna? Da, Iuliu Maniu este o problemă, însă nu pentru multă lume. Cei care se necăjesc încă să arunce cu noroiu în faţa lui să fie siguri că pe de o parte el ar zâmbi, deplângându-i că nu ştiu ce fac şi să mai fie siguri şi de altceva; din cele 18 milioane de români sunt 11 milioane gata să-i spele faţa cu lacrimile lor şi la nevoie chiar cu sângele lor. Aici este adevărata problemă. Maniu. Ignorez cui convine. Însă nu se poate nega un lucu. Pe când în jurul celorlalţi oameni politici se găseşte o armată pe care o ţine în loc un interes, în jurul lui Iuliu Maniu se găsesc concentraţi trei, cei capabili să se sacrifice pentru triumful unei cauze care în ultima analiză se cheamă DREPTATE”

Vasile MORAR,  Glasul Maramureșului
Anunțuri

Etichete:


%d blogeri au apreciat asta: