Victor Ciorbea: „Mergem in alegeri singuri sau cu PNL”

Sambata, Victor Ciorbea a fost prezent la sediul PNTCD din Alba Iulia unde a avut loc o reuniune zonala a organizatiilor judetene PNTCD, la care au participat 40 de delegati din Alba, Brasov, Cluj, Hunedoara, Maramures, Salaj, Satu Mare, Sibiu si Timis.

Prim-vicepresedintele taranistilor din Alba Iulia, Stelian Bordea, a declarat pentru citynews.ro ca in cadrul intalnirii s-a discutat in principal despre demersurile care se fac pentru reunificarea partidului dar si despre o eventuala alianta pentru viitoarele alegeri.

„Domnul Victor Ciorbea a prezentat participantilor stadiul negocierilor cu domnul Aurelian Pavelescu,in baza acordului validat de Consiliul National de Coordonare din data de 4 februarie de la Feresti – Sighet, precum si discutiile legate de reunificarea partidului purtate cu domnul Eugen Moiescu. De asemenea, dansul a prezentat situatia juridica a dosarelor aflate pe rolul instantelor de judecata iar apoi a prezentat delegatilor variante de actiune din punct de vedere politic si juridic cu privire la reunificare si posibile aliante politice”, a precizat prim-vicepresedintele PNTCD Alba Iulia.

In unanimitate, delegatii prezenti la reuniune s-au declarat de acord cu desfasurarea in continuare a negocierilor politice pentru reunificarea partidului, dar si cu interventia, in
numele organizatiilor pe care le reprezinta, in dosarele aflate pe rolul instantelor de judecata.

„In ceea ce priveste posibilele aliante politice, participantii la intalnire si-au afirmat acordul de principiu, pentru o colaborare electorala cu PNL in special la alegerile parlamentare”, a mai precizat Stelian Bordea.

Lucrarile reuniunii, care s-au desfasurat pe parcursul a 5 ore, au fost conduse de presedintele PNTCD Alba, Iuliu Hada.

„Imi exprim speranta ca reunificarea se va realiza cat mai repede posibil si trebuie sa subliniez ca niciun membru PNTCD nu va fi lasat deoparte. Ma bazez in continuare pe sprijinul domnilor Ciuhandu, Sarbu si Nasui si pe luciditatea domnilor Pavelescu si Moiescu”, a declarat Victor Ciorbea, la finalul intalnirii.

Anunțuri

Etichete:

3 răspunsuri to “Victor Ciorbea: „Mergem in alegeri singuri sau cu PNL””

  1. eliza andra stanciu Says:

    ****domnilor mai presus de toate e soarta partidului nu interesele de grupuri si factiuni decidetiva odata ca algerile bat usa si nu as vrea sa raminem iarasi partid extra parlamentar fixati data de reunire a partidului sa stiti ca lumea e foarte atenta la ce ace faceti va rugam fiti foarte vigilenti cu cine faceti alianta avem foarte multi dusmani care vin in pntcd pentru a ne dezbina va doresc sa fit lucizi **dumnezeu sa bine cuvinteze pntcd

  2. VLAD Says:

    CIORBA ASTA DE POTROACE A MAI FOST SI NU A FACUT NIMIC ESTE UN 0000–NICI O SANSA OAMENII NU L VOR PRIETEN BUN CU CIUVICA TELEVIZOT REALITATEA SI ANTENE

  3. Grigore Muru Says:

    Fii bărbat! Dă-ţi numele! Du-te la şcoală! Exprimă-te civilizat! Îi faci de râs pe domnii instructori!

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: