PNŢCD Alba Iulia doreşte eliminarea tipului comunist de politică

Tinerii ţărănişti propun încheierea unui protocol pentru depolitizarea instituţiilor şi pentru stoparea jafului din banii publici

Spre deosebire de alte formaţiuni politice care se luptă să formeze şi să recristalizeze tot felul de alianţe păguboase doctrinar, PNŢCD Alba Iulia a ieşit la rampă, în mod surprinzător, la ultima conferinţă de presă, cu o echipă înnoită, care şi-a declarat poziţia fermă de a nu adera la niciun pact care le-ar putea periclita puritatea doctrinară, respectiv de a nu încheia alianţe şi de a propune electoratului candidaţi proprii.

Adică exclusiv oameni tineri, cărora nu li se poate imputa dezastrul guvernării din perioada 1996-2000 şi cu atât mai puţin dezastrul guvernărilor celorlalte, care s-au tot “rotit” la conducere, “rotindu-şi” astfel şi clientela. Cei ce şi-au afirmat, astfel, principiile de credinţă exclusiv faţă de creştin-democraţie şi faţă de idealurile de dreapta, au fost primvicepreşedintele organizaţiei municipale a PNŢCD Alba Iulia Stelian Bordea, vicepreşedintele Mircea Trifu şi cei ce conduc structurile universitare şi de tineret, ei înşişi oameni care nu au fost în niciun fel amestecaţi în politica regimului comunist, dată fiind vârsta lor de abia 20-25 de ani: Alexandra Oargă, preşedinta organizaţiei de femei, Samuel Cosma, preşedinte al organizaţiei de tineret şi Alin Ţambă, preşedinte al organizaţiei de studenţi.
Coincidenţa a făcut ca această conferinţă de presă să aibă loc concomitent cu semnarea unui protocol de alianţă din partea altor două formaţiuni politice care doresc să-şi asigure “rotirea cadrelor”, în conformitate cu algoritmul politic.

Ocupând de ani buni toate funcţiile publice în conformitate cu acest “algoritm”, de la directorul de grădiniţă până la directorii instituţiilor publice cu bugete mari, deconcentratele, partidele “mari”, toţi cei ce caută acum alianţe, încearcă să-şi conserve privilegiile de sorginte… comunistă. Aceasta a fost ideea care s-a desprins din recenta conferinţă de presă organizată de tinerii ţărănişti. În oponenţă cu această politizare excesivă, făcută de toate formaţiunile, indiferent de culoarea lor, când s-au găsit la putere, PNŢCD Alba Iulia, prin vocea vicepreşedintelui Mircea Trifu, a avansat o idee interesantă, inovatoare şi demnă de luat în calcul pentru viitorul administrativ, economic, social şi politic al judeţului Alba, al municipiului Alba Iulia, şi prin extensie (dacă ideea va fi agreată de structurile superioare) al României. Simpla “rotire” a unor conducători la instituţiile despre care vorbim, după cum se câştigă alegerile, este păgubitor şi neperformant, instituţiile statului românesc având nevoie acum, mai mult decât oricând, de profesionişti.

Propunerea făcută de către dl. Trifu este o masă rotundă, cu participarea tuturor formaţiunilor şi a reprezentanţilor societăţii civile, pentru o dezbatere privind eliminarea (sau cel puţin limitarea politizării instituţiilor) care să aibă ca finalitate încheierea unui protocol între formaţiunile care domină viaţa publică românească, prin care acestea să se angajeze să promoveze exclusiv valorile personale, în pofida celor politice.

Cu alte cuvinte, să nu mai intervină în favoarea “lipitorilor de afişe” şi a altora cu merite politice, pentru ca aceştia să mai ocupe funcţii pe care nu le merită şi nici nu le pot onora. Ideea mi se pare excepţională, iar dacă un astfel de protocol va fi semnat, asumat de toate formaţiunile şi va dobândi valoare juridică, instituţiile vor avea conduceri profesioniste, nepericlitate de “bătaia vântului politic”… O astfel de măsură, conjugată cu o legislaţie coerentă, ar putea asigura o coerenţă managerială reală a acestor instituţii care, în loc să-şi împlinească menirea, au devenit “feude” pentru răsplătirea rudelor naturale şi ale celor politice, mecanism ce este, în sine, unul corupt pe faţă, cu sfidarea electoratului credul. Eu unul le urez succes tinerilor ţărănişti şi sunt foarte curios dacă şi celelalte formaţiuni, care îşi afirmă declamativ dorinţa de a eradica corupţia, vor achiesa la această propunere.

Aceasta ar fi pentru ele un prim pas spre o viaţă publică normală, lipsită de constrângeri politice. Ar însemna un prim pas spre… eliminarea reală a comunismului şi pentru democratizarea societăţii româneşti. După 20 de ani!

Ioan HĂNŢULESCU

Unirea, Alba Iulia

Anunțuri

Etichete: , , ,

3 răspunsuri to “PNŢCD Alba Iulia doreşte eliminarea tipului comunist de politică”

  1. eliza andra stanciu Says:

    succes

  2. Aurel Teodorescu Says:

    Cui i se poate imputa, cu probe nu doar cu vorbe, „dezastrul” guvernarii
    Romaniei in perioada 1997-2000?
    Cine dintre tinerii din Alba Iulia inscrisi in PNTCD va raspunde corect la aceasta intrebare va putea fi considerat si taranist nu numai membru
    al PNTCD.

  3. eliza andra stanciu Says:

    in primul rind guvernarea 1996 2000 i se poate imputa zelosului de basescu el este de vina pentru ca a avut interesu de adenigra acest partid pntcd pentru asi face el reclama sizelosi lui taranisti trebia sa iasa de la guvernare dar siau asumat oraspundere dupa hotile din1990 pina in 1996 cind tioabea aspus sa stringem cureaua si ca lminita de la capatul nu se vede ati zis ca pntcd e un partid de hoti vati pacalit inca odata atunti romania nu se afla in situati de zi poftit cei care blamati mi se pare ca ati uitat ca datorita pntcd aveti astazi titluri de proprietatema si vati redobindit mostenirile ati uitat pcat*** tot datorita lor umblam liberi in ue si numa ati uitat romani sintem un popor crestin numai cind primim uitam si plecam iarasi spre ateism si votam psd *prm* si mai nou *pdl care nici ei portocali nusi cunosc doctrina sictir inbuibatilor nu mai fraieriti lumea cu galeti *ulei*zahar*pelerine*umbrele *si alte ***sictir la groapa istoriei**nu meritati respectul acestui **popor*sictir**iar noi romani crestini cu frica de dzeu sa nu mai gresim sa votam rau adica ***ateismu**
    niciodata pntcd nu va dispare

    -++++

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: