Cazul “George Tătărăscu” (II)

Niciodată George Tătărăscu nu s-a fălit cu această ascendenţă boerească, nu a arătat ifose nobilitare. Odată, găsindu-ne la Polovraci, mi-a spus, în treacăt, că ctitorul mânăstirii era un strămoş al lui. Cu această ocazie m-a întrebat dacă am citit „Gorjul istoric”, insistând asupra acestui istoric gorjean, care deseori menţionează în lucrările sale pe Tudor Vladimirescu. Se simţea mândru că era din ţinutul acestui erou în care vedea simbolul unei revoluţii naţionale şi sociale. Mi-a vorbit îndelung de Tudor Vladimirescu şi mi-a spus că intenţiona să scrie o piesă de teatru având ca erou pe acest fiu al Gorjulu. Chiar într-o conversaţie banală, George Tătărăscu căuta să dea frazei o oarecare ţinută literară şi o sonoritate retorică.

La vârsta adolescenţei, când ne căutăm vocaţia şovăind în alegerea drumului, George Tătărăscu era convins că va juca un rol politic şi se prepara. Mai exact, îşi forma mijloacele de a-şi deschide drum, de a se impune: îşi exercita memoria şi elocvenţa. Era uimitor cum recita versuri din „Les chatiments”, din „Legendes du siecle”  de Victor Hugo. Darul natural al elocinţei îl avea, vroia numai să dee vocii un cât mai mare volum. Vara, în lunile de vacanţă, pretextând pasiunea lui pentru vânătoare – poate unica pasiune reală  – hoinărea prin munţii Gorjului. Şi în singurătăţile munţilor făcea exerciţii de desvoltare a puterii de emisiune a vocii. Recita versuri şi asculta ecoul spre a verifica intensitatea, calitatea melodică, claritatea vocii. Nu a fost niciodată un om de bibliotecă, un pasionat de lectură, un adâncitor de probleme; inteligenţa lui sprintenă, uşurinţa ideaţiei îi acopereau cu prisosinţă lacunele culturii lui. De formaţie literară romantică, a fost poate singurul om politic – bineînţeles afară de N. Iorga – care a citit „L’Histoire des Girondins” a lui Lamartine. Admira proza frumos cadenţată a lui Lamartine, admira ţinuta teatrală, emfatică, a lui Roland, elocvenţa pompoasă a lui Vergniaud sau a lui Brissot. Şi-a luat doctoratul în Drept la Paris cu teza „Le regime electoral et parlamentaire en Roumanie (1912).

Întors la Tg. Jiu, s-a înscris în Barou şi în partidul liberal. Ca avocat nu a avut clientelă; baroul de la Tg. Jiu avea elemente de elită ca Titu Frumuşeanu şi un tânăr Grigore Iunian, cu temeinice cunoştinţe în Drept, cu o practică serioasă, stăpânind toate întortocheturile procedurii. În partidul liberal nu reprezenta decât pe tatăl lui, generalul N. Tătărăscu, ales senator în 1914. A căutat tânărul avocat Tătărăscu o afacere celebră, un mare proces la Juraţi, ca să aibă prilejul să se manifeste. Dar tribunalul de la Gorj nu oferea asemenea ocazii de revărsare a elocvenţii. Şi George Tătărăscu tânjea spre disperarea bătrânului general care îşi vedea fiul sortit să vegeteze la Tg. Jiu. Mi-a povestit Grigore Iunian îndoielile ce puseseră stăpânire pe bătrânul general în ceea ce privea viitorul fiului său; l-a rugat pe Iunian să-l sprijine, să-i înlesnească posibilitatea de a avea clienţi. În 1910, nimeni nu bănuia ascensiunea de mai târziu a lui G. Tătărăscu. Cum timp avea, slavă Domnului, s-a dedicat pasiunii lui, vânatul, şi hoinărind, nu era vârf de munte, poiană, pe care să nu o cunoască. Deoarece luptasem, în prima parte a campaniei, câteva luni în munţii Gorjului, m-a rugat odată, fiindu-i oaspete la Poiana Gorjului, să-i numesc locurile pe unde mă purtase hazardul luptelor: Poiana Bordului, Stersura, Semileul, deasupra Dobriţei, în faţa muntelui Straja, Leşul, deasupra satului Vai de Ei. Cunoştea toate aceste locuri cu o impresionantă precizie;  piciorul lui neobosit le străbătuse de atâtea ori încât fiecare cleanţ de munte îi era cunoscut. Nu-l pasiona vânătoarea pentru plăcerea de a nimici cu o ageră ţintire sălbăticiunile pădurii, el iubea hoinăreala prin păduri pentru încântarea pe care i-o da vastele singurătăţi ale munţilor, pentru poezia codrilor plini de taine. În 1914, Gorjul avea păduri în care nu intrase încă securea. Se făceau glume pe socoteala lui, când întors de la vânătoare, avea întotdeauna tolba goală.

Gorjenii folosesc cu o minunată siguranţă acul ironiei; un tipic reprezentant al spiritului gorjean a fost Grigore Iunian de ale cărui ironii se fereau chiar şi cei mai buni debateri parlamentari. Ori, gorjenii spuneau: George este un neostenit vânător, dar nu aduce nimic acasă, uită să ia cartuşiera. – Te înşeli, complecta altul, se întoarce cu tolba de poveşti vânătoreşti.

George Tătărăscu zâmbea, continuând să rătăcească prin munţi ca să dialogheze cu singurătăţile. Era un ţintaş de rasă, dar nu simţea plăcere să doboare vietăţile pădurilor. Temperamental nu era un tip violent sau sanguinar; blândeţea lui naturală îl făcea să caute linia împăciuitoare.

Răsboiul din 1916 l-a găsit obscur avocat la Tg. Jiu. A început campania ca comandant al unei companii de infanterie din reg. 18 Gorj; în partea a doua a răsboiului a fost aghiotantul comandantului şcoalei militare din Botoşani. O puternică impresie i-a făcut dezarmarea a două corpuri de armată rusească de către elevii şcoalei militare din Botoşani.

În 1919 G. Tătărăscu a fost ales deputat de Gorj. Prima lui manifestare de la tribuna Camerei a impresionat; discursul lui de o frumoasă arhitectură, de o îngrijită ţinută literară, avea cu atât mai mare merit cu cât susţinea o teză ingrată: necesitatea consolidării de autoritate. Parlamentul din 1919 era expresia fidelă a stărilor de spirit din cuprinsul României Mari: entuziaşti, naţionalişti, democraţi radicali şi organic ostili ideii de autoritate, aceştia erau în marea majoritate deputaţii. Doctorul N. Lupu, ministru de Interne, atacase jandarmeria ca instituţie; G. Tătărăscu i-a răspuns apărând jandarmeria. În general, orice tânăr debutant îşi alege o temă generoasă care să-i asigure atenţia prietenoasă a Camerii. Ori, tema lui Tătărăscu profund antipatică, a provocat resentimentele imensei majorităţi. Incontestabil, era un act politic de curaj.

Părerea unanimă a fost că tânărul parlamentar era un orator politic de talent, dar a săvârşit o greşeală debutând ca apărător al unei instituţiii – evident necesară – însă antipatică tuturor.

(va urma)

Vezi şi:

https://barlogulpntcd.wordpress.com/2011/01/06/cazul-george-tatarascu-i/

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Un răspuns to “Cazul “George Tătărăscu” (II)”

  1. Memoria istoriei: George Tatarascu « ALIANTA DREPTEI Says:

    […] Material preluat de pe blogul “Parlogul PNTCD“ […]

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: