6 IUNIE 1917 – S-a născut Ion Raţiu

1917 – S-a născut Ion Raţiu, membru marcant al PNŢCD, vicepreşedinte al partidului, deputat de Cluj. (m. 17 ian. 2000)

Ion Augustin Nicolae Ratiu s-a nascut Turda, pe 6 iunie 1917. A fost fiul lui Augustin Ratiu, avocat de success, primar, prefect si stra-stranepot al lui Dr. Ioan Ratiu, liderul Partidului National Roman. Un talentat student la Drept, Ion Ratiu parea destinat pentru o cariera academica, dar in 1938 a fost ales ca sef de promotie al Scolii de ofiteri de rezerva de la Craiova, si in februarie 1940 s-a alaturat Serviciului Strain al Romaniei. In aprilie 1940 a fost trimis la Londra ca reprezentant al Ministerului de Externe. Decizia Romaniei de a se alia cu puterile Axei mai tarziu in 1940 l-a consternat pe Ion Ratiu, care a  demisionat din functie si a obtinut azil politic in Marea Britanie. A castigat o bursa pentru studii economice la St. John’s College din Cambridge. In 1945, Ion Ratiu s-a casatorit cu Elisabeth Pilkington in Londra.
Aflandu-se in exil in Londra dupa venirea la putere a comunistilor in Romania in 1946, Ion Ratiu s-a alaturat luptei impotriva comunismului, contribuind in mod constant la serviciul roman al BBC, la Radio Europa Libera sau Vocea Americii. In 1957, a fost publicata cartea sa, “Policy for the West”, criticand in mod radical opiniile occidentale de natura comunista. A intrat apoi in afaceri cu transporturi maritime si mai tarziu in afaceri imobiliare, si a acumulat o avere considerabila. In 1975, anul in care a publicat o noua lucrare, „Romania Contemporana”, Ion Ratiu a decis sa isi canalizeze toata energia in scopul unei Romanii libere. A condus Asociatia Britanico-Romana intre 1965 si 1985 si a jucat un rol cheie in crearea „Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi”, al carei presedinte a fost ales in 1984. Dupa caderea regimului Ceausescu, a continuat sa subventioneze pentru cativa ani publicarea in afara Romaniei a revistei lunare „Romania Libera”, pe care tot el a fondat-o in 1985.
Ion Ratiu s-a intors in Romania in 1990 pentru a candida la presedentie. Desi a fost ales deputat in Parlamentul Romaniei, precum si ambasador al Romaniei la NATO, esecul sau in lupta pentru presedentie a fost o mare dezamagire pentru multi. Sustinatorii sai continua sa vorbeasca despre el ca „cel mai bun presedinte pe care Romania nu l-a avut niciodata”.

Ion Ratiu a trecut in nefiinta la Londra, inconjurat de familie, si conform dorintelor sale, a fost inmormantat la Turda. La ceremonia funerara care a avut loc la Turda in ianuarie 2000 au luat parte peste 10.000 de persoane.

Povestea papionului

Niciunul dintre membrii familiei nu îşi aduce aminte cu exactitate când a început Ion să poarte papion.

Elisabeth Raţiu, soţia lui Ion, crede că acest lucru s-a întâmplat în anii ‘60, în timpul primei mari campanii de prelegeri a acestuia în Statele Unite – campanie în cadrul căreia a încercat pentru prima oară să îi prevină pe americani cu privire la ameninţarea reprezentată de mişcarea comunistă.

“Papionul lui Ion”, spune Elisabeth, “era modul său de a se distinge în faţa audienţei sale. Oriunde se afla, lui Ion îi plăcea să iasă în evidenţă.”

Indrei Raţiu, fiul cel mai mare al lui Ion, confirmă cele spuse de Elisabeth despre papioanele lui Ion, deoarece pe la mijlocul anilor ‘60, când a intrat la Universitatea Cambridge, urmând paşii tatălui său, Ion i-a dăruit întreaga sa colecţie de cravate.

Birourile lui Ion din Londra erau întotdeauna în zona Strazii Jermyn, binecunoscută pentru numeroasele magazine cu haine bărbăteşti, inclusiv cu papioane. Ion avea un producător favorit, cu sediul pe Strada Jermyn, precum şi modele de papion preferate. Îi plăceau în mod special culorile închise, cu puncte de culori deschise, şi dintre materiale, mătasea. Îi displăcea orice papion prefabricat, fie cu elastic sau cu orice fel de „clips”, şi le lega pe ale sale de la zero, în fiecare zi.

Nicolae, cel de-al doilea fiu al lui Ion, care astăzi se ocupă de afacerile familiei, îşi aminteşte că la reîntoarcerea în Romania după căderea comunismului, Ion a fost plăcut impresionat de faptul că oamenii reacţionau la imaginea sa cu papion, şi care a devenit în fapt o parte importantă a imaginii sale în Romania anilor ‘90.

“Spuneţi cuvîntul “papion” şi oamenii se vor gîndi imediat la el… şi prin asociere, la imaginea pe care el şi-a creat-o: una de om bun, direct, onestit, o personificare a valorilor democratice (în opinia unei mari părţi a publicului român).

“Cu toţii am trăit cu el (papionul)”. De exemplu, Ion obişnuia să povestească vizita sa la o mare fabrică de sticlă din Bucureşti – Optica. “Sfătuitorii” săi români l-au avertizat că, în fabrică lucrând un număr mare de simpatizanţi comunişti ai lui Iliescu, nu ar trebui să îşi poarte papionul acolo.

“El a răspuns: “Nici vorbă, acesta sunt eu.”

“A urcat pe o scenă în faţa unei hale pline cu muncitori de la Optica, şi le-a spus: “Mi s-a spus că ar trebui să îmi dau jos papionul. Vreţi să fac asta?””

“NUUUUUU” au strigat ei în cor, iar din ostili au devenit prietenoşi…

“Am fost lângă fabrică, deci ştiu că este adevărat!”

S-a scris mult despre semnificaţia sociologică şi chiar politică a papionului în viaţa politică românească, aşa cum a fost aceasta după Ion Raţiu.

Este sigur însă că, pe scena politică românească, papionul va mai fi încă pentru mulţi ani asociat cu Ion Raţiu, alături de claritatea sa in gândire, abordarea sa deschisă, manierele impecabile şi eleganţa vestimentară – după unii “Cel mai bun preşedinte pe care România nu l-a avut niciodată”.

Anunțuri

Etichete: ,

5 răspunsuri to “6 IUNIE 1917 – S-a născut Ion Raţiu”

  1. Roxana Iordache Says:

    Ce păcat că am uitat … Eu am scris la un moment dat un editorial foarte critic la adresa lui în „România liberă” şi s-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dimpotrivă, odată, eram la Parlament şi el a venit la mine, mi-a strâns mâna şi mi-a zis că el apreciază foarte mult ce scriu şi să nu-mi închipui că ar fi supărat, pentru că el e un democrat. Evident că l-am pupat.

    ABSOLUT SUPERB ce a scris Bârlogul meu drag.

  2. REMEMBER ION RAŢIU « Welcome to Roxania Says:

    […] BÂRLOGUL PNŢCD ne aminteşte de ION RAŢIU. Mergeţi şi citiţi, că merită. Un singur amendament am. N-a plecat în nefiinţă, ci în eternitate. În rest, superb, Bârlogul meu drag. […]

  3. eliza andra stanciu Says:

    o feblete de om un Politician ADEVARAT

  4. ani vrinceanu Says:

    cat bine ar fi facut pnt-ului daca ar fi fost acum printre noi!!!!!!!!!!!!lla fel si DOMNUL CORNELIU COPOSU oameni de talia dumnealor, se nasc odata la o suta de ani!

  5. ani vrinceanu Says:

    sau chiar la o mie de ani!

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: