Archive for iunie 2009
Gazeta de Transilvania – ultimul număr
Ultimul număr în exclusivitate
Bună ziua, mă numesc BârlogulPNŢCD şi am învăţat presă la Gazeta de Transilvania din Braşov. Am lucrat 10 ani pe acolo. A fost un fel de armată şi copilărie a mea. Mâine 26 iunie 2009 apare ultimul număr.
Cea mai cuprinzătoare şi de netăgăduit dovadă a libertăţii editoriale din paginile „Gazetei de Transilvania” este oprirea ei mâine.
Un pic de istorie:
În 1933, separarea celor două aripi adversare (manistă şi vaidistă), conduse de Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida Voevod, din Partidul Ţărănesc, a oferit spectacolul duşmăniei publice care a afectat şi prestigiul “Gazetei”, adeptă a partidului Frontul Românesc. Atitudinea lipsită de etică a fost percepută ca renunţare la propria tradiţie jurnalistică anterioară anului 1922, ca renunţare la idealul naţional pentru idealul politic al unui partid sau fracţiuni. Dincolo de problemele de imagine, “Gazeta” s-a confruntat cu dificultăţi materiale create de scăderea tirajului, diminuarea progresivă a încasărilor şi creşterea cheltuielilor. Din acest motiv, proprietarii ei au trebuit să vîndă tipografia Andrei Mureşianu, Branişte & Comp. Astrei Braşov, în decembrie 1934, cu condiţia ca plata celor 408.000 lei să se facă în 2 ani şi cu garantarea apariţiei regulate a “Gazetei” în aceeaşi perioadă.
Ulterior, s-au făcut încercări de a scoate “Gazeta” de sub tutela politică: cea din 1936, înaintată redacţiei ziarului, semnată de Ion Colan, în calitate de secretar al Astrei şi adresa oficială a Astrei Braşov din 14 februarie 1938 către directorul ziarului, Voicu Niţescu. Ambele cereri au eşuat din cauza destinaţiei precise conferite “Gazetei” de conducere. Astfel, după vînzarea tipografiei A. Mureşianu, Branişte & Comp. (decembrie 1934 – aprilie 1935), a fost înfiinţată o nouă tipografie prin actul constitutiv din 29 mai 1935, sub forma unei societăţi anonime pe acţiuni, cu denumirea “Tipografia Gazeta Transilvaniei – Întreprindere de editură”. Cei 10 acţionari care subscriau (Al. Vaida Voevod, V. Niţescu, C. Anghelescu, V. Tilea, V. Branişte, Gh. Cuteanu, P. Debu, Cornel Voicu, Gh. Roşculeţ, Ioan Brotea) erau membrii partidului Frontului Românesc şi constituiau în mare parte Consiliul de Administraăie. Reorganizarea a fost făcută cu intenţia clară de a subordona “Gazeta” noii formaţiuni politice. Din cauza menirii date ziarului de a servi drept presă de partid, propunerile făcute de depolitizare a “Gazetei” nu au fost luate în considerare. Evenimentele politice grave de pe scena românească au determinat soarta “Gazetei”: înfiinţarea partidului unic Frontul Renaşterii Naţionale de către regele Carol al II-lea a făcut imposibilă manifestarea altor partide, iar între 1 decembrie 1940 şi ianuarie 1941, “Gazeta” a fost confiscată de legionari de la proprietarii legali, fiind aservită propagandei acestora. În aceste condiţii, directorul “Gazetei”, Voicu Niţescu, a contactat membrii Consiliului de Administraţie ăi a ales să cedeze ziarul Astrei Braşov, împreună cu colecţia şi drepturile ereditare (imobilele din str. Prundului nr. 15 şi Bd-ul Lenin nr. 29) fără nici o pretenţie bănească.
Mai puteţi citi şi aici:
http://www.transilvaniaexpres.ro/stiri/gazeta-de-transilvania-la-ultimul-numar
şi aici:
http://huidan.wordpress.com/2009/06/26/punct-si-cindva-de-la-capat/
şi aici
http://muzeulmuresenilor.ro/blog/?p=481
şi aici:
şi aici:
http://www.brasovultau.ro/index.php?pag=nw&id=20018&p=gazeta-de-transilvania-sa-nchis.html
şi aici:
http://www.epochtimes-romania.com/articles/2009/06/article_45673.html
şi aici:
http://transilvaniaexpres.ro/index.php?mod=articol&dataed=2009-06-27&id_articol=123761
şi aici:
Afară cu Ridzi din Guvern!
O campanie www.sutu.ro
Declaraţia PNŢCD cu privire la Marea Mineriadă
Declaraţia PNŢCD cu privire la Marea Mineriadă în luna iunie 1990, regimul Iliescu-Roman a vrut să suprime prin teroare Opoziţia reală, cea de-abia ieşită din ilegalitate, să distrugă forţele care, în frunte cu PNŢCD, rezistaseră ocupaţiei sovieto-comuniste şi acţionau pentru desăvârşirea scopului Revoltei din Decembrie 1989 – eliminarea rămăşiţelor totalitarismului marxist. Au fost peste 2.000 de victime: 100 de morţi, 746 de răniţi şi 1.041 de reţinuţi şi arestaţi abuziv. Au fost distruse locuinţe, sedii de universităţi, partide, asociaţii, ziare, automobile, etc. Asaltul brigăzilor minereşti ale poliţiei politice, arestările şi asasinatele în stradă din iunie 1990, au dat în vileag scopul violenţelor de după eliminarea lui Ceauşescu: menţinerea la putere a oligarhiei coloniale sovietice, prin înlocuirea totalitarismului deşănţat impus de Stalin cu neototalitarismul politically correctal lui Gorbaciov. După mineriadă, zeci de mii de militanţi anti-comunişti s-au simţit alungaţi din Ţară, iar mulţi din cei rămaşi acasă au fost siliţi să renunţe la luptă. Democraţia incipientă a fost înnăbuşită în faşă. Aparatul de Stat, justiţia şi cvasi-totalitatea presei au rămas în mâinile reţelei oligarhice care înlănţuie în continuare România. Autorii acţiunilor teroriste – Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu, Răzvan Teodorescu şi reminescenţele poliţiei politice – se împotrivesc cu disperare cercetării responsabililor şi judecării vinovaţilor. Constatăm cu indignare că, sfidând Legea şi Dreptatea, reuşesc de 19 ani să blocheze desfăşurarea procedurii judiciare. Deşi Preşedinţia României recunoştea -în iulie 2007- că finalizarea dosarelor privind evenimentele din 1990 este aşteptată de întreaga societate, vedem ca promisiunile Preşedintelui Băsescu de a debloca această procedură nu s-au realizat. Ruptura dintre minoritatea hegemonică a beneficiarilor comunismului şi masa oamenilor de bun-simţ, care resping impostura democraţiei “originale” promovate de formaţiunile iscate din PCR, este totală. Spectaculosul absenteism electoral de duminica trecută dovedeşte voinţa electoratului de a sancţiona partidele iscate din PCR – pe toate, fără excepţie – şi nu vreun pretins dezinteres al său pentru Europa.
Deşi au trecut aproape două decenii de la tragedia din iunie 1990, este evident că fără cercetarea judiciară a autorilor mineriadei şi fără pedepsirea vinovaţilor, România nu va fi o democraţie reală: legitimitatea regimului ei politic va fi ipotecată de un fapt originar: lovitura de forţă din iunie 1990, cunoscută ca Marea Mineriadă. Nedenunţarea de către clasa politică a actului terorist care a generat actualul sistem politic de la Bucureşti, dovedeşte încăpăţânarea acesteia de a asigura continuitatea sistemului oficial abolit la 22 Decembrie 1989, adică refuzul de a se despărţi cu adevărat de totalitarismul comunist.
PNŢCD le cere actualilor guvernanţi – chiar dacă mulţi dintre ei provin direct din FSN-ul lui iunie ‘90 şi îl au ca mentor pe Ion Iliescu, cel care a conceput banditismul de Stat, să aibă tăria de a-şi asuma – în sfârşit! – responsabilitatea morală şi politică pe care o cere cercetarea crimelor de acum 19 ani. Cerem Preşedintelui, Premierului şi Ministrului Justiţiei să se implice fără întârziere în înlăturarea piedicilor ridicate în calea spre Dreptate în Dosarul Mineriadei.
PNŢCD face un apel stăruitor către oamenii conştienţi şi responsabili din puternica majoritate (75%!) tăcută – pe care au învederat-o alegerile pentru Parlamentul European -cerându-le să înţeleagă importanţa lustraţiei pentru curăţirea Statului şi a societăţii de structurile care asigură perenitatea acestei expresii politice a crimei organizate, care este totalitarismul marxist.
Fără îndeplinirea acestor condiţii prealabile, nu se va putea relua firul întrerupt al continuităţii istorice a Statului Român, care presupune închiderea definitivă şi eliminarea completă a parantezei sovieto-marxiste din viaţa instituţiilor politice şi a societăţii româneşti.
Dialoguri esenţiale cu Alexandru Herlea despre alegerile din România pentru Parlamentul European (I)
Nicolae FLORESCU: Domnule Alexandru Herlea, am impresia că venirea dv. la Bucureşti, în aceste zile, se datoreşte unui fapt mai important decît unul obişnuit. Există actualmente un interes pe care l-aţi arătat, în chip deosebit, fenomenului politic ce domină aceasă perioadă?
Alexandru HERLEA: Da, aveţi dreptate! Prezenţa mea mai îndelungată în România se datoreşte demersurilor pe care le-am facut pentru a deveni candidat în alegerile pentru Parlamentul European.
N.F.: Am citit pe internet şi un îndemn pe care l-aţi făcut dv., un fel de recomandare a acestei candidaturi.
A.H.: Mi-am creat un blog pentru această candidatură unde se gaseste o declaraţie in care precizez care este obiectivul si sensul angajarii mele. Notez ca am incercat sa candidez ca independent intrucat PNTCD, adevaratul PNTCD, cel al carui membru sunt, nu poate participa la alegerile pentru Parlamentul European, asa cum nu a putut participa nici la alegerile parlamentare nationale din toamna trecuta. Ştiam că este un demers dificil, trebuia conform legii să strîng o sută de mii de semnături si asta într-un timp foarte scurt. Cu toate eforturile depuse nu am reusit sa strang decat o treime. Numarul mare de semnaturi impus unei candidaturi individuale este, de fapt, un mod de a o bloca. Cînd unui partid ii trebuiesc două sute de mii de semnături, este absolut inechitabil şi contrar oricarei deontologii să ceri unei singure persoane o sută de mii. Am hotarat sa mă angajez într-o astfel de bătălie electorală considerand acest lucru ca o datorie morală. Trei ani de ministeriat, am fost cel dintai ministru al integrării europene, si un an ca ambasador pe langa Uniunea Europeana mi-au permis sa acumulez o experienta pe care doream sa o pun la dispozitia Romaniei si a poporului roman. Am fost ministru integrarii cînd, la Helsinki, în decembrie 1999, s-a decis deschiderea negocierilor cu Tara noastra şi primul ambasador pe lîngă Uniunea Europeană, după începerea negocierilor. M-am aflat deci intr-o pozitie cheie atunci cand s-a luat o hotărîre majora, ce reprezintă în istoria României o piatră de hotar. Consider ca experienta si credibilitatea internationala pe care le-am castigat in aceste perioade nu-mi apartin ci apartin poporului roman.
N.F.: Am impresia că acesta a fost punctul forte al recomandării dv. De fapt al autorecomandării dv.
A.H.: Da. Repet, consider că această experienţă am datoria să o pun la dispoziţia poporului român; este motivul pentru care m-am angajat. Sunt insa perfect constient că atitudinea mea este o atitudine donquijotească, o atitudine de om idealist. Aş dori să fac o paranteză aici. Eu cred că istoria are nevoie de donquijoţi. Pentru că lumea nu se poate margini numai la lucruri si actiuni calculate, estimate dinainte ca posibile. Trebuie să încerci şi imposibilul. Lucrurile frumoase sunt de altfel cele gratuite. Numai astfel se poate progresa.
N.F.: Înţeleg răspunsul dv., dar nu pot să nu constat, ca gazetar, că lumea românească de astăzi evită specialistul, evită omul format, omul care poate să aibă un cuvînt competent de spus.
A. H.: Nu cred ca este vorba de lumea romaneasca ci de cei care detin puterea; ea a ramas in mainile fostei nomenclaturi si a fostei securitati. Ei sunt cei care fac jocurile inclusiv cele de promovare a specialistilor, pe care ii evită, ii blocheaza si ii elimina atunci cand se dovedesc a fi persoane care nu pot fi controlate. Se evită omul care are o conduita morala si care actioneaza conform principiilor ce-l calauzesc. Ca ministru şi ca ambasador am fost un om liber; m-am comportat si am actionat numai conform convingerilor mele. Aceasta într-un sistem si context politic cum este cel din România, căruia nu-i convin asemenea atitudini.
N. F.: Aveţi ceva să vă reproşaţi din ceea ce aţi făcut şi, poate, că aţi fi putut să faceţi mai bine.
A. H.: A, desigur! Întotdeauna este loc pentru mai bine. Dar, dacă am făcut greşeli sau, mai degrabă, nu am performat la nivel mai ridicat, asta nu s-a datorat, în nici un caz, unei atitudini legate de teama sau de interese personale, ci lipsei unor cunoştinţe inerente oricărui drum pe care îl deschizi si in special daunatoarei eficacitati a structurilor vechiului sistem, care continua sa controleze totul. Eu daca am putut fi performant, am fost in strainatate unde ma bucuram deja de credibilitate in randul numerosilor responsabili politici pe care ii cunosteam de multa vreme. In Tara unde ca ministru al integrarii europene trebuia sa fiu fierul de lance si catalizatorul reformelor, am fost adeseori blocat si nu am beneficiat de nici o sustinere, nici chiar din partea propriului meu partid. Mi-am dat seama foarte repede de acest lucru, curand dupa ce am ajuns ministru. Nu am demisionat considerand ca pe plan extern pot contribui eficace la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana si ca acesta integrare constitue calea principala de revenire la normalitate. Cred astazi ca am fost, subt anumite aspecte, prea optimist, dar nu continui pe acesta tema care este mult prea vasta. Doresc sa precizez insa ca mi-am continuat activitatea politica in favoarea Romaniei si a promovarii moralitatii in viata politica si dupa revenirea in Franta, la universitatea de la care plecasem. Actionam din pozitia de membru al Comitetului Executiv al Internationalei Crestin Democrate, responsabil cu tarile din Europa Centrala si de Est si din cea de membru in doua grupuri de lucru ale Partidului Popular European (PPE). Majoritatea clasei politice româneşti nu privea insa cu ochi buni activitatea mea politica si prezenţa mea la Bruxelles, pentru că îi deranjam. Eu sînt unul dintre cei care, alături de prieteni de-ai mei, membri ai familiei politice PPE, am luptat în februarie 2004, pentru adoptarea acelui celebru punct 10, din rezolutia PPE, care este, de fapt, echivalentul punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Mi-aduc aminte că eram cîţiva, marea majoritate din Tarile Balte si alte state foste comuniste care s-au batut pentru promovarea acestei rezolutii. Cei mai rezervati, chiar ostili erau unii reprezentanţi ai ţărilor din Europa Occidentală. Nu a fost o surpriza ci confirmarea unei cinice realitati. Unul din ei, un prieten, Elma Brok, presedintele comisiei de afaceri externe a Parlamentului European, care a fost la invitatia mea, cand eram ministru, de mai multe ori in Romania, mi-a explicat de ce se împotrivea acestui proiect: refuza un Nürenberg al comunismului. Pana la urma, punctul 10 din rezolutia PPE care preconizeaza ca foştii înalţi nomenclaturişti şi foştii membri ai poliţiilor politice din ţările foste comuniste să nu poată candida pentru Parlamentul European sau să ocupe funcţii înalte în comisii sau în administraţia celorlalte instituţii europene, s-a votat si a fost adoptat.
N.F.: Cum vă explicaţi că totuşi, deşi aţi luptat pentru izbînda acestui punct, echivalent cu punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, acest deziderat nu a acţionat tocmai în ţara de unde pornise proclamaţia?
A.H.: Precizarea care trebuie făcută este că a fost o rezolutie a PPE, care este majoritar in Parlamentul European, dar nu a devenit niciodată rezolutia acestuia din urma, care nu a adoptat-o. Acelasi lucru s-a întîmplat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în care abordări similare au eşuat. Fosta presedinta a acestei din urma institutii, dna Cathrine Lalumière, cu care am participat la numeroase colocvii si mese rotunde in cadrul Miscarii Europene, mi-a spus-o clar: Occidentul sustine felul in care se petrece tranzitia in Europa de Centru si de Est si refuza punerea in cauza a fostilor comunisti. Mi se pare evident că blocarea punctului 8 de la Timişoara – care a fost atît de dramatică pentru România – nu a deranjat Occidentul. Gresala a fost a noastra, noi n-am stiut sa-l transpunem in viata. Nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni; ajuta-te si Dumnezeu te va ajuta. Afirmatia presedintelui Constantinescu, în decembrie 1996, că punctul 8 este golit de conţinut datorita castigarii alegerilor de catre Convenţie a marcat inceputul sfarsitului acesteia. Aş vrea să precizez, pentru a evita unele ambiguităţi şi interpretari tendenţioase, faptul că eu consider şi astăzi că guvernarea din 1996-2000 a fost cea mai performantă guvernare pe care a avut-o România din 1990 pînă acum. A fost guvernarea care a reorientat România atat pe plan intern, dar mai ales pe plan extern pe calea pe care sunt convins ca ea va evolua in viitor. Afirm fara ezitare că guvernarea din 1996 – 2000 a orientat România spre NATO si Uniunea Europeană şi pe plan intern a accelerat si sub multe aspecte a demarat trecerea spre economia de piata. Sigur că s-au făcut şi greşeli, principalele fiind păstrarea securiştilor în structurile de putere si nerestituirea proprietatiilor care s-au suprapus penuriei dramatice de competente. Ele au fost abil exploatate de fostele structuri care au reusit sa creeze in opinia publica imaginea unui guvernari ratate. Este adevarat ca infiltratii si cozile de topor au fost legiuni; sa amintesc numai de Radu Vasile devenit la un moment dat prim-ministru din partea PNŢCD. La aceasta s-a adaugat sabotajul extrem de dur si eficace al PD, partenerul de guvernare al Conventiei, care sub conducerea lui Petre Roman si avandu-l pe Traian Basescu ca fierul de lance au contribuit la distrugerea Conventiei si la blocarea actiunilor sale. Indepartarea din Guvern, in 1997, a lui Valerian Stan, care se angajase cu determinare in lupta impotriva coruptiei, constituie un exemplu revelator.
N.F.: Dacă ar fi fost o asemenea şansă, dacă s-ar fi deschis un asemenea drum în faţa dv., să vă duceţi ca reprezentant, candidat independent în Parlamentul European, cu ce gînduri v-aţi fi dus, domnule Alexandru Herlea?
A.H.: De a continua să servesc România. Angajamentul meu politic s-a situat întodeauna in aceasta perspectiva, de a-i servi pe cei din care mă trag. Şi acestă conştiinţă românească este suptă cu laptele mamei. Aşa am fost crescut şi educat, şi aşa m-am comportat in întreaga mea viaţă. Desigur, ca parlamentar european, aş acţiona pe o serie de coordonate care au fost listate în declaraţia de pe blogul meu şi care pot fi grupate în cînteva mari teme. In primul rînd integrarea unei dimensiuni morale în acţiunea politica si promovarea marilor valori crestin democrate de libertate, justitie, solidaritate, valori ce stau la baza Uniunii Europene. Asta ar include printre altele prevederile punctului 8 de la Timisoara percum si alte problematici de ordin moral, cum ar fi lupta împotriva corupţiei. Al doilea aspect este legat de afirmarea demnităţii poporului român. Comportamentul politicienilor nostri lasa mult de dorit, el este al unora care au stat drepţi în faţa comisarului sovietic. Modul acestora de a spune da, ca sa nu spun mentalitatea lor de sluga, se regăseşte şi în atitudinile si actiunile lor de la Bruxelles, ceea ce este inadmisibil. Un astfel de comportament nu permite apararea si afirmarea intereselor naţionale si nu insufla nici consideraţie, nici respect. Un alt mare domeniu, desigur cel care interesează cel mai mult pe toţi românii, se refera la promovarea bunastarii si a calitatii vietii inclusiv a absorbtiei fondurilor europene. Astăzi România, care ar trebui să fie principalul beneficiar al acestor fonduri, este o ţară care plăteşte mai mult la bugetul european decît primeşte ca fonduri nerambursabile; totalmente aberant. Desigur cauzele sunt multiple. În primul rînd, este o incompetenţă în definirea si prezentarea proiectelor care trebuie să fie de o anumită calitate pentru a putea fi acceptate. Cauzele şi rădăcinile se regăsesc insa în multe alte aspecte cum sînt cele legate de coruptie care a devenit parte integranta in tactica de accesare a banilor europeni. Daca aş fi europarlamentar asi actiona pentru elaborarea unei noi strategii de asistenţă si anume includerea unei componente care să asigure un real sprijin in alegerea si realizarea proiectelor si care sa permita astfel românului de rînd sa beneficieze intradevar de asistenţa financiară europeană.
N.F.: Îmi permit să vă pun o întrebare care se leagă de starea simplului cetăţean român care ştie că face parte acum din această comunitate europeană, mai mult sau mai puţin. În realitate, ce ne-a adus nouă intrarea în Comunitatea Europeană?
A.H.: Eu consider că ne-a adus foarte mult. Ne-a adus certitudinea că de-acum Romania nu mai este separata de lumea civilizata occidentala ci de cea estica. Acest fapt este fara pret, pentru că toată istoria noastră a fost marcată de amenintarea barbariei venita din Est, de dominatia „fratelui cel mare” de la Moscova şi cred ca întregul nostru comportament este condiţionat de dorinţa, de obsesia chiar, a evitarii repetarii istoriei, a ocupaţiei ruse.
N. F.: Va fi în stare Comunitatea Europeană în momentul de faţă să intervină în povestea Basarabiei şi a relaţiei Basarabiei cu România ?
A. H.: Felul în care Uniunea Europeană s-a manifestat în zilele trecute, după izbucnirea crizei de la Chişinău, a fost nu numai teribil de frustrant pentru noi romanii dar si inacceptabil. Încă o dată România s-a gasit într-o poziţie de slăbiciune.
N. F.: Aceeaşi atitudine a avut-o şi preşedintele ţării.
A. H.: Pînă ieri, în 14 aprilie, cînd a revenit. Dar eu mă refeream la atitudinea Occidentului. De ce Occidentul, pînă la urmă, a reacţionat aşa faţă de Basarabia? Pentru că noi românii nu am fost capabili să transmitem mesajele care trebuiau recepţionate ca atare de către Occident. Pentru că, Romania, adica puterea de dupa 89, continua sa trimita la Bruxelles persoane care nu au nici credibilitate, nici cunoştinţe tehnice, ca sa nu vorbesc de cei care saboteaza; rezultatele sînt cele pe care le constatăm. Cum am spus deja dupa decembrie 89 puterea a rămas în aceleaşi mîini. De altfel PSD cu Iliescu in frunte ar fi desigur foarte bucuros ca legăturile să se întărească cu Moscova şi nu cu Occidentul si nu sunt din pacate singurii.. Consecinţele se văd. Situaţia Basarabiei este şi ea rezultatul acestei stări a naţiunii române în totalitatea ei. Ceea ce trebuie afirmat este că Basarabia este parte integrantă a României. Este un teritoriu care a suferit mai mult decît alte regiuni româneşti din cauza invaziei ruseşti. Şi noi, ceilalţi români, avem o datorie specială faţă de basarabeni, tocmai datorită acestei suferinţe suplimentare pe care ei au cunoscut-o. Momentul de astăzi mi se pare important. Aşa cum a fost şi momentul din 1991. Ştiu din conversaţiile pe care le-am avut cu diferiţi responsabili occidentali că ei se aşteptau atunci să existe o dinamică ce trebuia să ducă la revenirea Basarabiei în graniţele fireşti ale României. Acest moment s-a ratat. S-a ratat datorită trădării lui Iliescu, care se pregătea să semneze cu Moscova un tratat. Dacă nu cădea imperiul sovietic in 1991, probabil că acest tratat s-ar fi semnat. Momentul de faţă este un nou moment în care problema reunificării se poate pune. Poate sub forme diferite, dar pactul Molotov-Ribentropp nu poate rămîne doar la forma declarativă, trebuie înlăturate consecinţele. Ele au fost înlăturate în Ţările Balte, nu insa si in Basarabia si Bucovina. Probabil că în contextul actual, o integrare cît mai rapidă a Moldovei în Uniunea Europeană ar aduce un răspun. Mişcările de azi, atasamentul tineretului basarabean faţă de identitatea lor romaneasca sunt nu numai emotionante ci ar putea deschide noi direcţii de evoluţie a situaţiei din Basarabia. Chiar o eventuală revenire a Basarabiei în graniţele româneşti. Dar, încă o dată, asta depinde de noi, de noi toti romanii de la Chisinau si de la Bucureşti. Tăcerea lui Băsescu timp de o săptămînă şi mai bine a fost inacceptabila. Ieri a luat insa o atitudine care – din tot ceea ce am putut eu urmări la unele posturi de televiziune – mi s-a părut a fi foarte pozitivă în sensul denuntarii politicii criminale a regimului Voronin.
N. F.: Dle Alexandru Herlea, ce posibilităţi credeţi că are diplomaţia românească să intre într-o relaţie demnă cu comunitatea europeană în momentul de faţă? Mai precis, ce oameni ar trebui să trimitem acolo?
A. H.: Nu găsesc formula cea mai potrivită ca să-mi exprim consternarea faţă de perspectiva ca in Parlamentul European sa ajunga fata presedintelui Băsescu, Vadim Tudor şi Gigi Becali, ca să mă rezum la aceste trei exemple. Pentru că, oricît am fi priviţi cu îngăduinţă şi eventual simpatie, de catre occidentali, oricat pe faţă ne zambesc frumos, mai ales atunci cand isi gasesc unele interese, comportamentul lor nu reprezinta decat o fatada. In realitate zîmbesc cu condescendenţă şi cu dispreţ faţă de prezenţa si prestatiile multor reprezentanţi ai noştri, inclusiv a unora care in anumite cercuri din Romania sunt considerati floarea diplomatiei romanesti, ca Adrian Severin.
N. F.: În ultima instanţă, cu dispreţ, faţă de douăzeci de milioane de români care, practic, erau reprezentaţi acolo. Deci nu este o chestiune chiar foarte simplă.
A. H.: Nu este simplă deloc. Pentru că românii sînt in mare parte judecaţi după cei care îi reprezintă, dupa persoanele care constituie interfaţa cu Occidentul. Şi pe urma si nu in ultimul rand se afla problema apararii si promovarii intereselor romanesti. Polonia in multe privinte ar putea constitui un exemplu de urmat. In privinta comportamentului parlamentarilor romani, de data asta in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, ma opresc la un exemplu revelator, cel al atitudinii lor în legătură cu încercarea românilor din Serbia de a-şi afirma identitatea românească. Cu acest prilej, a trebuit ca doi deputaţi de origine româna, unul din Basarabia şi celalalt din Ucraina, să-i apere, pentru că deputaţii din România erau la shopping sau, mai rău, au votat pentru rezoluţia sîrbească; si sarbii au avut castig de cauza.
Comunicat – APEL
Scrutinul pentru Parlamentul European s-a desfăşurat pe fondul unei crize majore a economiei şi finanţelor mondiale, provocată de politici liberale imorale. Într-o categorică majoritate, cetăţenii Uniunii Europene au sancţionat incapacitatea Stângii de a avansa soluţii realiste pentru depăşirea ei. Dreapta, conservatoare şi – mai ales – cea creştin democrată, a câştigat alegerile.
România este din nou o excepţie pentru că nu are nici Stângă, nici Dreaptă, are doar FSN. Fără partitură în corul european, România cântă – ca de obicei – fals. Partidele din România nu au doctrină, nu au programe/proiecte politice şi se întrec doar în scandaluri interne, în corupţie, iar pe durata campaniei – în panotaje. Dosarele europene au lipsit cu desăvârşire din dezbaterea electorală. Campania a focalizat din nou pe imagini personale şi a fost deturnată spre alegerile prezidenţiale din toamnă. Atenţia publicului a fost orientată în mod premeditat spre ţinte false: face EBA pragul electoral? reuşeşte Gigi să ajungă din arest, direct la Bruxelles? Nimic nu deosebeşte PSD de PDL ori de PNL. Responsabilitatea revine tuturor partidelor, inclusiv grupului de impostori care au reprezentat PNŢCD.
De la 24 august 2008, Marian Miluţ nu mai este preşedintele PNŢCD. În mod revoltător, voinţa politică a majorităţii membrilor partidului, consemnată în Registrul Partidelor – şi implicit validată, conform Legii nr.14, la 27 august 2008 de instanţa Tribunalului Municipiului Bucureşti – a fost ulterior eronat interpretată de justiţie şi ignorată de către BEC. Din această cauză, la alegerile legislative din noiembrie 2008 şi la cele pentru Parlamentul European, PNŢCD a rămas la discreţia fostului preşedinte Miluţ.
După ce, în toamnă, a refuzat înscrierea partidului în alegerile generale, încercând să-l vândă liberalilor, acum a folosit campania pentru a-şi face publicitate personală. Cu preţul unor cheltuieli nebuneşti, Miluţ şi-a demonstrat la scenă (naţională) deschisă incapacitatea. Miluţ nu are carismă, nu are dimensiunea politică, dar şi-a permis să folosească însemnele PNŢCD, titulatura de „Preşedinte al PNŢCD”, a înlocuit mesajul politic creştin-democrat autentic cu portretele lui de prost gust, ba chiar a avut neruşinarea să îşi asocieze imaginea cu Maniu şi Coposu! Electoratul nu s-a lăsat înşelat de impostor, iar rezultatele sunt exact pe măsura omuleţului politic, adică submediocre. S-a dovedit din nou că banii singuri nu pot câştiga simpatia alegatorilor şi că un mesaj politic consistent nu poate fi înlocuit prin imaginea unui megaloman obsedat de iluzia grandorii. După astfel de rezultate, orice om cu demnitate şi cu onoare, ori măcar cu simţul ridicolului, ar ieşi complet din arena politica, lăsând locul altora, mai capabili. Miluţ nu mai are ce căuta în politică şi cu atât mai puţin în PNŢCD!!!
A sosit timpul să deschidem un nou capitol în existenţa partidului, să punem capăt tuturor dezbinărilor şi să ne unim pentru reconstrucţia partidului. În numele principiilor politice creştin-democrate, facem apel la toţi ţărăniştii şi la toate organizaţiile PNŢCD din ţară, să pună deoparte diferendele şi să-şi dea mâna pentru refacerea partidului nostru. Trebuie să fim uniţi, pentru că trebuie să ne adresăm pe o singură voce celor 75% dintre români, care sunt scârbiţi de felul în care se face politică în România. Trebuie să le facem o ofertă politică serioasă şi să demonstrăm un comportament convingător. Să le arătăm că există şi un alt fel de a face politică, că noi nu facem parte nici din categoria “vedetelor” politice, nici din cea a derbedeilor politici ori a nebunilor, să le demonstrăm că nouă ne pasă de poporul român şi de România şi că venim cu programe şi soluţii, bazate pe doctrina politică verificată a creştin-democraţiei.
Revitalizarea României presupune crearea unui mediu social sănătos şi o platformă morală pentru educarea individului, un mediu în care valorile să fie bine definite, premianţii să fie promovaţi, iar repetenţii puşi să stea în banca lor. Numai asa vom reusi!
În condiţiile crizei economice prezente, dreapta creştin-democrată revine puternic pe plan european şi ar fi păcat ca acest culoar politic să nu fie ocupat în România de către PNŢCD. Depinde numai de noi. Dacă nu noi, cine, dacă nu acum, când?!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Radu Sârbu
Doru Năsui
